Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a confirmat faptul că Răzvan Lucescu a fost numit oficial în funcţia de selecţioner al primei reprezentative. El a fost ales cu unanimitate de voturi de Comitetul Executiv şi are drept obiectiv calificarea la Campionatul European din 2012. Până la finalul sezonului, Lucescu va conduce destinele a două echipe: naţionala şi FC Braşov.
Lucian Maftei / Mediafax
“A avut loc un Comitet Executiv extrem de important pentru viitorul fotbalului românesc. S-au încheiat raporturile de muncă cu Victor Piţurcă, cel puţin din partea Federaţiei, şi au început căutările pentru un nou selecţioner în urmă cu câteva săptămâni. În unanimitate, Comitetul Executiv l-a validat pe Răzvan Lucescu în funcţia de selecţioner, la propunerea lui Ionuţ Lupescu”, ne-a declarat Mircea Sandu.
Stă şi la Braşov până în vară
Noul antrenor al naţionalei va susţine azi o conferinţă de presă în care vor fi dezvăluite datele contractuale. ţinta sa e calificarea la Campionatul European din 2012. Neoficial, Răzvan Lucescu va avea un salariu de 350.000 de euro pe an şi un bonus de 500.000 de euro dacă îşi îndeplineşte obiectivul. “Am primit acelaşi salariu ca şi la Braşov”, s-a rezumat Lucescu jr să declare, precizând că va rămâne şi la cârma echipei de sub Tâmpa până la finalul campionatului.
Cel mai probabil, Răzvan Lucescu îi va păstra în staff-ul său pe “secunzii” Dan Apolzan şi pe Ştefan Iovan. Lucescu jr intenţionează să-l aducă şi pe Bogdan Stelea, funcţia acestuia urmând să fie stabilită în aceste zile.
foto: Simona Ghiţă
«Am o mare responsabilitate»
Răzvan Lucescu este conştient de responsabilitatea care apasă asupra sa o dată cu numirea în funcţia de selecţioner. “E o responsabilitate uriaşă, nu mi-am imaginat atunci când m-am apucat de această meserie că voi fi la naţională la numai 40 de ani. E clar pentru toată lumea că trebuie să ne calificăm la Campionatul European din 2012. Am discutat puţin şi cu tatăl meu, m-a felicitat, acum vreau să mă duc la stadion şi să am o discuţie cu propriii mei jucători”, a declarat Lucescu junior, care a spus că între timp trebuie să se gândească şi la echipa sa de club, pe care o va pregăti până la finalul campionatului.
Cine e antrenorul Răzvan Lucescu