Oamenii lui Petrescu vor glorie, nu tricouri

Comentează

Jucătorii Unirii Urziceni vor să ţină piept Sevillei în Liga Campionilor şi nu se tem de renumele formaţiei spaniole.

Înaintea meciului de astăzi cu FC Sevilla, din Liga Campionilor, Dan Petrescu (41 de ani), antrenorul Unirii Urziceni, le-a interzis elevilor săi să facă schimb de tricouri cu mult mai experimentaţii lor adversari.

Arhiva foto

Antrenorul campioanei României are planuri mari înaintea debutului în Liga Campionilor. “Vom merge peste tot ca să câştigăm”, a declarat Dan Petrescu. Ca să demonstreze că nu glumeşte, “Bursucul” le-a transmis elevilor săi să-şi ia gândul de la tradiţionalul schimb de tricouri de la sfârşitul partidelor. “Jucătorii mei nu trebuie să meargă la Sevilla, Stuttgart sau Glasgow doar pentru a face schimb de tricouri. Unii fotbalişti români fac asta: aşteaptă fluierul final ca să facă schimb de tricouri cu vedetele, dar asta nu se va întâmpla în cazul nostru”, a explicat tehnicianul de 41 de ani.

Arhiva foto

Fotbaliştii Stelei sunt exemple negative

Dan Petrescu a făcut astfel o aluzie mai mult decât străvezie la atitudinea lipsită de demnitate a unora dintre jucătorii Stelei, care au alergat pur şi simplu după tricourile adversarilor din Liga Campionilor. Aşa au procedat atacanţii Vali Badea şi Daniel Opriţa la sfârşitul partidei pierdute în faţa lui Real Madrid cu un umilitor 1-4 în 2006, când au încercat din toate puterile să obţină tricourile lui Ronaldo şi Robinho. Gestul celor doi a fost imitat, doi ani mai târziu, de portughezul Antonio Semedo, acum chiar în lotul Unirii, care s-a milogit efectiv de superstarul lui Bayern, francezul Franck Ribéry, încercând să-l dezbrace la finalul meciului pierdut cu un scor de neprezentare (0-3) pe Allianz Arena din München.

Criza le-a dat peste cap planurile

Dan Petrescu, antrenorul Unirii Urziceni, ar fi vrut ca echipa sa să ajungă la Sevilla încă de luni, pentru a pregăti cât mai bine duelul de azi. Planul “Bursucului” a fost dat peste cap, însă, de patronul clubului, Dumitru Bucşaru, care a întârziat decolarea spre Spania cu o zi din dorinţa de a face economii la cazare. Deplasarea ialomiţenilor la Sevilla costă aproximativ 80.000 de euro.

Ce bani ar putea câştiga Urziceniul
- 7.100.000 € pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor;
- 800.000 €, o victorie în grupe;
- 400.000 €, o remiză în grupe;
- Calificarea în "optimi": 3.000.000 €;
- Calificarea în "sferturi: 3.300.000 €;
- Calificarea în semifinale: 4.200.000 €;
- Calificarea în finală: 5.500.000 €;
- Câştigătoarea competiţiei: 9.000.000 €.







Spaniolii ştiu că joacă cu «Urinea» Urziceni

Unirea Urziceni reprezintă o necunoscută atât pentru ziariştii spanioli, cât şi pentru site-ul UEFA. Dacă jurnaliştii iberici au pocit numele campioanei României, scriind că FC Sevilla urmează să joace cu “Urinea” Urziceni, un articol postat pe pagina oficială de internet a forului fotbalistic continental pretinde că porecla ialomiţenilor este “lupii din Bărăgan”, deşi pe stema clubului se lăfăie ditamai capul de leu.

Arhiva foto
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
cristian-stanciu, rotaru gheorghe fotografii facebook
Analiză
20:00
Doi influenți membri PSD își vor pierde mandatele la Iași: au început să „curgă” notificările ANI. „Voi ataca ordinul”
Cuplu care se bucură de toamnă
19:27
Cum va fi vremea în 1 octombrie 2026: brumă dimineața, dar temperaturile ating chiar și 26 de grade în unele zone
MONDEN
Conflict la MasterChef | sursa foto: PRO TV
18:43
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
17:40
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
POLITIC
Traian Băsescu a condus România în perioada 2004-2014. Foto: Getty Images
19:57
Traian Băsescu a reacționat după ce Nicușor Dan a anunțat că va desemna al patrulea premier și nu va face alegeri anticipate
Decizia lui Nicușor Dan convoacă partidele pentru noi negocieri pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna un premier
17:20
Decizia lui Nicușor Dan după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament: convoacă partidele pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna al patrulea premier
Ultimele știri
21:17
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Sorin Grindeanu premier după consultările cu Nicușor Dan: „Dar nu merită România o astfel de situație”
21:00
Tumoră de 10 kg, extirpată din abdomenul unui bărbat de 56 de ani, în Brăila: îi mutase ficatul, rinichiul drept și intestinele
20:50
Ionuț, un ciobănaș din Bistrița, dat dispărut după ce a plecat cu turma de oi la păscut, dar animalele s-au întors singure
20:40
CTP îl compară pe Nicușor Dan cu Ceaușescu după ce președintele a refuzat alegerile anticipate în urma căderii Guvernului Mureșan în Parlament
TRENDING
15:25
Guvernul Mureșan a picat la votul din Parlament. Ce urmează după respingerea Cabinetului
15:34
Sorin Grindeanu, mesaj la câteva minute după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat la votul din Parlament
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
A plătit 2 euro pe o statuetă la vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o de 120.000 de ori mai scump. Sursă foto: Stockholms Auktionsverk.
20:29
Un bărbat a cumpărat o statuetă cu 1,84 de euro dintr-un târg de vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o cu o suma uriașă
Banii din Sănătate si din spitale, studiul cercetatorilor de la ASE
20:00
Cifrele secrete ale Sănătății: Cum s-au chinuit cercetătorii ASE să afle pe ce se duc banii din spitale, pentru că instituțiile statului nu vorbesc între ele
Soare, la comandă ce sunt lucșii și cum pot oglinzile orbitale să lumineze Pământul pe timpul nopții. Sursă foto: Captură video/ Youtube.
19:31
Ce sunt lucșii, oglinzile care vor lumina Pământul noaptea. O companie vrea să trimită 50.000 de sateliți în spațiu până în 2035
Patru mașini parcate
19:12
Un șofer și-a lăsat mașina în parcarea unui supermarket, în Croația. Ce a găsit a doua zi l-a lăsat fără cuvinte: „Toată stima pentru profesionalismul lor”
Numarul neasiguratilor in sistemul de asigurări de sanatate public a crescut
19:00
„Gaura neagră” din Sănătate: Numărul neasiguraților a crescut cu jumătate de milion. Peste 95% sunt tineri și apți de muncă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat miercuri un nou regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar
18:50
Mașinile parcate ilegal în București vor fi ridicate după reguli noi. Cât îi costă pe șoferi să-și recupereze mașina
Concurs columbofili - Bănești, județul Prahova
ReportajExclusiv
18:43
Un porumbel de 15.000 de euro din Prahova a zburat cu 1.230 de metri pe minut, ca să se întoarcă acasă, din Bulgaria
Animawings Airbus A320
BREAKING NEWS
18:37
Animawings a cerut intrarea în insolvență, după ce a anunțat retragerea temporară din uz a avioanelor Airbus A220-300
Orașul Gelsenkirchen din Germania
18:15
Ce măsuri împotriva „migrației sărăciei” din România și Bulgaria vrea să ia un oraș din Germania
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri