La finalul anului trecut, în luna decembrie, şeful boxului românesc, Rudel Obreja, îl punea pe liber pe antrenorul lotului de cadeţi, nimeni altul decât Titi Tudor, prahoveanul care l-a format pentru marea performanţă pe Leonard Doroftei. La aproape un an distanţă de la acel moment, cei doi au scos cuţitele la vedere, începând să se acuze reciproc.
Titi Tudor, care a antrenat lotul de cadeţi vreme de 8 ani de zile, susţine că Obreja l-a acuzat că pe perioada mandatului său ar fi refuzat toate testele antidrog, iar sportivii pe care-i avea în lot se dopau sistematic.
“Nu este nimic adevărat. Eu nu m-am opus unui astfel de control. Nici nu aveam cum să o fac. A spus despre mine că sunt «expirat » şi că trebuie să plec. Îi reamintesc domnului Obreja că în perioada în care am antrenat lotul de cadeţi am câştigat 32 de medalii, dintre care trei de aur la Campionatele Mondiale şi alte trei, tot de aur, la Europene” , a explicat teribil de supărat Titi Tudor, supranumit Titi “Prosop”, pentru că obişnuia ca în timpul meciurilor lui Doroftei să roadă colţul unui prosop.
Titi, 25 de pugilişti depistaţi pozitiv
Aflat în Elveţia, Rudel Obreja a precizat pentru Libertatea de ce a decis schimbarea lui Titi Tudor şi ce-i reproşează acestuia în mod concret: “Eu nu am spus niciodată că e un antrenor expirat. Dar nu pot fi de acord cu dopajul în box. Pe perioada mandatului său de antrenor au fost depistaţi pozitiv la testul doping 25 de pugilişti. E inadmisibil!”