Liber de contract după ce şi-a reziliat contractul cu Petrolul, mijlocaşul maltez de origine cameruneză Njongo Priso (26 de ani) a semnat un contract pe doi ani și jumătate cu ungurii de la Gyori Eto FC.Echipa maghiară este pregătită de Vasile Miriuţă. Priso a jucat 38 de meciuri în Liga 1 în tricoul Petrolului, în perioada 2013-2015, înscriind 4 goluri.
"Ne-am dorit să aducem la echipă jucători talentați, dar și cu experiență internațională, care să poată să ne ajute să întărim compartimentele unde eram deficitari. Sunt convins că am făcut o alegere bună și că am găsit persoana potrivită.”, a declarat Sasa Stevanovic, directorul sportiv al echipei maghiare.