Contestat de multi, dupa evolutiile neconcludente ale echipei sale pe teren propriu, Cosmin Olaroiu a iesit, la Sevilla, invingator din acest prim duel. Scaunul care parea ca i se clatina serios a fost “luat in primire” de omologul sau de pe banca echipei Betis, Serra Ferrer, facut in fel si chip, la finalul intalnirii, de fanii echipei andaluze chiar in momentul in care Olaroiu isi sustinea conferinta de presa.
Libertatea: Credeai ca puteti invinge la Sevilla la un asemenea scor?
Cosmin Olaroiu: Nu speram sa castigam cu 3-0, dar eram montati sa luptam pentru calificare. Asta insemna sa marcam cel putin o data. Daca vom reusi in continuare sa dam cate trei goluri pe meci ar fi extraordinar. La aceasta calificare au pus umarul si cei care ne-au criticat, jignit si fluierat dupa partida tur. Asta ne-a facut sa fim mai puternici, sa ne concentram mai bine la joc.
Cum te simti cand stii ca Steaua a scos iarasi oameni in strada?
Este xtraordinar. De fapt, menirea noastra este sa luptam pentru a face o bucurie acestor oameni.
Steaua s-a dovedit a fi mai puternica in meciurile din deplasare… Pentru mine, este dureros ca Steaua se simte mai bine in jocurile din deplasare. Avem o echipa puternica, unita, formata din jucatori de valoare. Nu stiu de ce nu evoluam la fel si in partidele de pe teren propriu. Si chiar daca stiu, nu vreau sa spun.
Faptul ca nu joaca in Ghencea?
Asta in primul rand!
Crezi ca Sevilla ii prieste Stelei?
Cu siguranta, Sevilla este un oras norocos pentru Steaua. Acum 20 de ani, aici s-a castigat Cupa Campionilor Europeni, acum mergem mai departe in Cupa UEFA.
Te gandesti deja la finala Cupei UEFA?
Nu inca. Primul meci care ma preocupa este cel cu FC National, din campionat. Fiindca a venit vorba de competitia interna, as vrea sa avem si noi parte de putina intelegere si sa jucam meciul luni. Asta pentru ca nu avem timp sa ne refacem.