Desi 250 de jandarmi, 350 de politisti si 500 de angajati de la firme de securitate si de la Politia Comunitara au fost mobilizati pentru a asigura ordinea in Cluj si in jurul stadionului, tot au existat incidente inainte de meciul Universitatea – CFR de aseara.


Suporterii lui ‘U’ s-au intalnit in jurul orei 14.00 la Casa de Cultura a Studentilor, la fostul sediu al clubului, in Piata Pacii, in centrul orasului. S-au strans aproximativ 2.000 de oameni si au pornit spre arena, insa au deviat de la traseul stabilit si au fost blocati de 100 de jandarmi.

‘Ei ne-au pus sa o luam pe alt drum, pentru ca riscam sa ne ciocnim fata in fata cu ceferistii’, au reclamat ‘studentii’. Fanii nemultumiti i-au atacat pe oamenii de ordine cu pietre si dale din pavaj, jandarmii ripostand cu lovituri de bastoane si gaze lacrimogene. Unii suporteri au fost batuti crunt, printre ei aflandu-se si fostul portar al lui ‘U’, Emil Szolomajer, in prezent la Ariesul Turda! ‘Pentru „U” fac orice, iau si pumni in cap. Totul, numai sa invingem CFR’, a declarat Szolomajer pentru gsp.ro.

Alte incidente au avut loc intre alta factiune a galeriei ‘sepcilor rosii’, care s-a inarmat cu tarnacoape si bate, si a pornit spre cartierul Gruia pentru a se rafui cu fanii CFR-ului. Un cameraman al Jandarmeriei a fost batut in valtoarea evenimentelor, primind o caramida in cap si o ploaie de picioare in spate.

De asemenea, o fata a fost retinuta pentru aprinderea unei fumigene la intrarea in stadion. Fanii CFR-ului si-au intarziat sosirea, de frica sa nu se intersecteze cu grupari ale lui ‘U’.


Versiunea jandarmeriei


Suporterii care s-au strans in Piata Lucian Blaga au inceput sa arunce cu pietre in fortele de ordine si in sediul primariei, dupa ce primarul Emil Boc, care a fost injurat si sfatuit sa vanda echipa, a trecut pe langa coloana de fani ai lui ‘U’.

Factiunile galeriei nu au respectat traseul stabilit, reusind sa disperseze efectivele de jandarmi. Acestea au intervenit cu gaze lacrimogene si bastoane.

Un cameraman al Jandarmeriei a fost lovit de suporteri si apoi trasportat de urgenta la spital.


Versiunea fanilor Universitatii


‘Suporterii nostri au fost arestati, gazati, batuti cu bastoanele, imbranciti si bruscati in mai multe randuri, in timpul marsului catre stadionul „Ion Moina”. Startul violentei l-au dat fortele de ordine, care au arestat si batut o suportera a Universitatii care a avut indrazneala sa aprinda o petarda! Un jandarm cat un bivol a culcat-o la pamant, i-a pus catusele si a dus-o 100 de metri in pumni si picioare pana la camionul Jandarmeriei!’, s-a scris pe site-ul www.ucluj.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.