Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu a declarat astăzi că a fost informat de constructori că lucrările la noul stadion Lia Manoliu sunt finalizate în proporţie de 35%.
Oprescu a vizitat şantierul de la Lia Manoliu şi s-a arătat mulţumit de cum decurg lucrările, mai ales că nu există întârzieri. Singura problemă a primarului este dacă se va face sau nu o cupolă retractabilă. Aceasta ar costa aproximativ 14 milioane de euro şi ar putea fi făcută de aceeaşi firmă care construieşte stadionul numai prin organizarea unei licitaţii, şi nu printr-un act adiţional la contractul iniţial, având în vedere costurile acestui acoperiş.
Stadionul Naţional Arena va avea o clasificare de categoria I şi o capacitate de 55.000 de locuri. Noul stadion va scoate din buzunarele bucureştenilor aproximativ 150 de milioane de euro. Stadionul va trebui finalizat până în luna mai a anului 2010.
În 2012, arena va găzdui finala Europa League.