Ordon: 3 puncte

Intr-un anotimp in care fotbalul traieste periculos si feroce pentru toata lumea, acest octombrie 2002 este borna de care aveam atata nevoie dupa amarul Sloveniei, este acel moment dupa care putem rescrie paginile frumoase ale istoriei. Jucam acasa cu Norvegia, iar cand spui Norvegia memoria incepe deja sa caute si sa gaseasca paradoxuri: i-am batut in preliminariile Mondialului din ’82, dar Rapidul a iesit pe scut cu Vaalerenga cand ne era Europa mai draga. In rest, repere ne stau doar amicalele, neconcludente si purtand dupa ele o zestre foarte sumara de goluri, semn clar ca intre noi si ei bataliile n-au prea lasat loc spectacolului. Acum, in secundele interminabile de dinaintea razboiului, nu ne putem contesta prea mult norocul. Chivu joaca, Mutu e-n forma, Dorinel si Ganea adulmeca, Generalul e deopotriva calm si siret, iar Ghencea pare ostila ploii. Nu e mult, dar parca ne ajunge cat avem, parca ne multumim cu tabloul asta. Daca peste acest octombrie ce se anunta mai galben ca niciodata vom avea grija sa descoperim in noi - tribuna si jucatori - filonul esential al determinarii si increderii, atunci treaba e aproape rezolvata cu norvegienii. N-au cum sa reziste, n-au cum sa raspunda, n-au cum sa respire. In amintirea a ceea ce am fost odata, pentru noi va fi mult mai simplu. Pentru o singura seara, pentru doua ore mari si late, noi n-avem voie sa gresim. Ce ziceti, baieti, reusim impreuna?