Formația Pandurii Târgu Jiu este pe marginea prăpastiei, dar speranța nu a ”murit” în tabăra gorjeană.

Asta după ce, miercuri, Tribunalul Gorj a decis o nouă amânare de două luni în procesul în care se solicită intrarea în faliment a grupării din liga secundă.

Lipsită de un buget pentru continuarea activității în fotbalul românesc, Pandurii Târgu Jiu mai speră încă într-o minune.

„Am avut astăzi termen. Au fost depuse documente care atestă că falimentul poate fi evitat. S-a dat termen la jumătatea lunii martie. Este o veste foarte bună, pentru că până atunci se judecă procesul nostru cu acţionarii”, a declarat, pentru pandurul.ro, Marin Condescu.

Acesta este președintele Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia, care reprezintă principalul creditor al clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu.

Pandurii Târgu Jiu, pe penultimul loc în Liga a 2-a

În acest moment, Pandurii Târgu Jiu ocupă penultimul loc (19) în Liga a 2-a, având doar 18 puncte, din 21 de etape.

Interesant este că pe ultimul loc a fost ”retrogadată” Olimpia Satu mare, echipă care a fost penalizată cu 12 puncte, din cauza problemelor financiare.


CITEȘTE ȘI: Ion Țiriac și-a cumpărat Maybach. Gigi Becali a reparat cu ranga o limuzină asemănătoare

 

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Giani Kiriță, despre interlopi, jocuri de noroc și aventuri sexuale: „Andreea Tonciu a zis că am fost cel mai slab la pat. Dacă vorbesc cred că se crapă ecranul!”
GSP.RO
Giani Kiriță, despre interlopi, jocuri de noroc și aventuri sexuale: „Andreea Tonciu a zis că am fost cel mai slab la pat. Dacă vorbesc cred că se crapă ecranul!”
Imagini BOMBĂ de la NUNTA lui Reghe cu Anamaria Prodan! Ce făcea impresara, detalii INCREDIBILE
Playtech.ro
Imagini BOMBĂ de la NUNTA lui Reghe cu Anamaria Prodan! Ce făcea impresara, detalii INCREDIBILE
Incredibil, unde a fost surprins Gabi Bădălău după ce tatăl lui a fost reținut de DNA! Nu, nu era singur!
Viva.ro
Incredibil, unde a fost surprins Gabi Bădălău după ce tatăl lui a fost reținut de DNA! Nu, nu era singur!
Vouchere de vacanţă decontate 100% și pentru angajații din mediul privat. Proiectul ar revitaliza HoReCa
Observatornews.ro
Vouchere de vacanţă decontate 100% și pentru angajații din mediul privat. Proiectul ar revitaliza HoReCa
14 oameni care participau la o înmormântare au murit. Cum s-a întâmplat tragedia
Știrileprotv.ro
14 oameni care participau la o înmormântare au murit. Cum s-a întâmplat tragedia
Greşeala banală pe care o fac toţi românii dimineaţa. Ar putea să vă schimbe viața decizia aceasta
FANATIK.RO
Greşeala banală pe care o fac toţi românii dimineaţa. Ar putea să vă schimbe viața decizia aceasta
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Horoscop 29 noiembrie 2022. Gemenii ar fi util să se mențină ocupați, cu treburi importante, ca să nu se amestece în toate
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2022. Gemenii ar fi util să se mențină ocupați, cu treburi importante, ca să nu se amestece în toate
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer