Tatăl său a fost baschetbalist!
Jorge Mario Bergoglio este unul dintre cei cinci copii ai lui Mario Jose Bergoglio, un lucrător la căile ferate cu origini italiene, şi al unei casnice, Regina María Sívori. Tatăl său a practicat baschetul chiar la clubul San Lorenzo, iar viitorul papă îl susţinea pe acesta din tribune. Deşi a vrut să facă fotbal de perfomanţă, el nu a putut să îşi urmeze visul pentru că în adolescenţă i-a fost extirpat un plămân din cauza unei infecţii puternice. Francisc I este licenţiat în chimie la Universitatea din Buenos Aires şi în filosofie la Colegiul Máximo San José din San Miguel.

Ultimilor doi papi le plăcea fotbalul
Argentinianul nu este singurul Suveran Pontif îndrăgostit de fotbal. Papa Ioan Paul II (Karol Józef Wojtyła) era un pasionat al sportului-rege şi jucase ca portar în echipa liceului din Wadowice (Polonia). În 2000, el a format echipa reprezentativă a Vaticanului, care este antrenată de Giovanni Trapattoni şi care este formată din membrii gărzii elveţiene şi din angajaţii italieni ai muzeului. Succesorul său, Papa Benedict XVI (Joseph Aloisius Ratzinger), este un suporter ardent al lui Bayern Munchen încă din copilăria petrecută în Bavaria.

Foto: EPA

Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
PARTENERI - GSP.RO
Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
Horoscop 20 ianuarie 2021. Balanțele sunt pe punctul de a lua decizii grave, cu consecințe neprevăzute
HOROSCOP
Horoscop 20 ianuarie 2021. Balanțele sunt pe punctul de a lua decizii grave, cu consecințe neprevăzute
Cine este tânărul de 19 ani ucis în fața unei săli de fitness din Capitală. Detalii șocante din dosarul crimei
Știrileprotv.ro
Cine este tânărul de 19 ani ucis în fața unei săli de fitness din Capitală. Detalii șocante din dosarul crimei
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Un smartphone nou? Află ce trebuie să ai ca să fii cool (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Un smartphone nou? Află ce trebuie să ai ca să fii cool (PUBLICITATE)