Perechea Raluca-Ioana Olaru/Anna Tatişvili (România/SUA) s-a calificat, astăzi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Linz (Austria), dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari.
Olaru şi Tatişvili au câştigat în faţa cuplului ceh Lucie Hradecka/Barbora Zahlavova Strycova, cap de serie numărul unu, cu scorul de 6-3, 4-6, 10-6, după o oră şi 25 de minute.
În următoarea fază a competiţiei, Olaru şi Tatişvili vor evolua împotriva învingătoarelor din partida Gabriela Dabrowski/Alicja Rosolska (Canada/Polonia) şi cuplul Katarzyna Piter/Marina Zanevska (Polonia/Ucraina).
În urma succesului obţinut, Raluca-Ioana Olaru şi Anna Tatişvili vor primi 2.770 euro şi 110 puncte WTA.