„Ne iubim de un an și jumătate”

Branisteanu

Petre Brănișteanu fostul mare baschetbalist al Stelei din anii ‘ 80. FOTO:totalbaschet.ro

21 de ani este diferența de vârstă dintre cei doi mari sportivi. Unii ar considera-o mare. Ei, nu! Destinul i-a adus împreună în luna ianuarie 2013, iar de atunci sunt nedespărțiți. „Este o relație frumoasă, bazată pe dragoste și respect. Diferența de vârstă nu constituie niciun impediment, suntem două persoane inteligente, cu capul pe umeri. Da, ne iubim de un an și jumătate!”, ne-a declarat ieri fostul mare baschetbalist al Stelei din anii ‘ 80, Petre Brănișteanu.

Tot el a clarificat şi de ce s-a aflat atât de târziu de relația lor: „Nu ne place să ieșim în evidență, să apărem în presă”, a punctat Brănișteanu. Fostul președinte al CSM București a ținut să infirme și zvonurile care o dădeau pe Cristina ca fiind însărcinată în patru luni.

Încă nu-și doresc un copil

Varzaru

Cristina Vărzaru este cea mai galonată jucătoare de la CSM București. FOTO: Marian Burlacu

”Ne-am amuzat când am citit. Nu, nu este nimic adevărat. Dacă era însărcinată, cum ar fi putut să joace? Nu ne-am gândit deocamdată la un copil, dar…nu se știe niciodată”, a conchis Petre Brănișteanu. Cristina Vărzaru, vicecampioană mondială cu echipa națională și de trei ori câștigătoare a Ligii Campionilor cu Viborg, a semnat în 2012 cu CSM București, al cărui președinte era Petre Brănișteanu, fostul mare baschetbalist al Stelei din anii ’80.

Brănișteanu are doi fii rezultați din două relații, Vlad și Alexandru. Vlad, baschetbalist în Polonia, este fiul lui Branișteanu și al lui Carmen Tocală, președinta de onoare a Federației Române de Baschet. Cei doi au divorțat în 2004.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.