Seria de ghinioane pare sa se fi terminat pentru mijlocasul dinamovist Florentin Petre. Internationalul, in varsta de 25 de ani, si-a revenit spectaculos, sustin specialistii, dupa nefericitul accident pe care l-a suferit in asta-vara, in Delta Dunarii.
Aflat la pescuit impreuna cu cativa prieteni, fotbalistul s-a electrocutat, alegandu-se cu rani grave la ambele gambe si la mana dreapta. Florentin Petre a stat internat in spitalul „Bagdasar-Arsenie” din Bucuresti cam doua luni si jumatate, medicii care s-au ocupat de el spunand in prezent ca sunt extrem de multumiti de evolutia sanatatii sale. „Este un tanar deosebit, cu un psihic de invingator si care a fost foarte mult sustinut de colegi si de antrenori. Interventiile chirurgicale pe care le-a suferit au fost delicate si complexe, starea in care a fost adus el la spital fiind grava. Florentin Petre a urmat toate etapele de recuperare, ajutat de specialisti, iar in prezent se simte foarte bine”, ne-a spus dr. Ioan Florescu, seful sectiei chirurgie plastica si reconstructiva din spitalul „Bagdasar”.
Fotbalistul a ramas foarte atasat de medicii care l-au pus pe picioare, la propriu, el vizitandu-i deseori. Optimist, jucatorul dinamovist le-a marturisit chiar ca intentioneaza sa-si reia antrenamentele incepand din luna ianuarie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.