Tatăl n-a omis nici un amănunt. De la tragedie, nu s-a bărbierit şi nu s-a tuns. “Am zis să respect aceste lucruri, cu toate că doliul trebuie purtat în special în inimă. Pe când trăia Marian, chiar i-am spus că atunci când va fi să mor, nu vreau să urmeze tot acest ritual. S-a întâmplat însă să fie invers”, spune Petre Cozma, care ieri era ocupat cu târguielile pentru pomană.

A împărţit peste 100 de perechi de adidaşi

Familia a apelat la un preot ortodox pe3950-133563-1.jpgntru a sfinţi o serie de obiecte care i-au aparţinut lui Marian, inclusiv haine şi perechi de încălţăminte. “Am fost prin ţară şi le-am împărţit unor sportivi cele peste 100 de perechi de adidaşi pe care le avea băiatul meu. A fost greu să găsesc atâţia handbalişti şi baschetbalişti care să poarte 52 la picior”, a dezvăluit Petre Cozma

«Martorii nu vorbesc»

Petre Cozma a anunţat că se va întoarce în Ungaria, la Veszprem, pe data de 5 aprilie. Nu vrea să rateze meciul pe care clubul la care a jucat Marian Cozma îl va susţine în Liga Campionilor cu spaniolii de la Ciudad Real. ”Acum, am două echipe de suflet: Dinamo şi Veszprem”, a spus Cozma, care nu a aflat nimic nou despre mersul anchetei uciderii fiului său: “Ştiu doar că martorii nu vor să vorbească”.

Raffael a rămas fără avocat

De apărarea acuzatului Raffael Şandor s-a ocupat unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi din Ungaria, Magyar Gyorgy. Însă acesta a renunţat zilele trecute la caz, neexplicându-şi decizia. Sursele indică faptul că Gyorgy era într-atât de solicitat, încât nu mai făcea faţă, dar nici nu s-a înţeles financiar cu Raffael şi nici nu a considerat că acesta are şanse să scape.

«M-aş fi bucurat dacă ar fi fost mită demascată»

Cazul tentativei de mituire a arbitrilor de la meciul România-Muntenegru, din preliminariile CM 2009, a fost comentat şi de Petre Cozma, tatăl handbalistului ucis: “M-aş fi bucurat dacă ar fi fost mită şi ar fi fost demascată”. El consideră că Marian a fost nedreptăţit de antrenorul Omer, ce l-a introdus rar pe teren la Mondialele din Croaţia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.