Revoluție la echipa națională, cu o lună înainte de starul Campionatului European din Franța! După ce s-au plâns că nu și-au încasat primele pentru calificarea la Euro 2016, medicul echipei naționale, Pompiliu Popescu, și masorii, au fost dați afară de conducerea FRF. Măsura fusese anunțată de Anghel Iordănescu, într-un interivu pentru ”Libertatea”, dar și de acțiunile conducerii, care a angajat deja un neamț la lotul național. ”Staff-ul nostru medical e la ani lumină de ce se întâmplă în străinătate. Noi facem injecții și dăm cu gheață, atât! Am cumpărat degeaba o cameră hiperbarică, că noi tot în butoaie stăm. Am fost în Germania și am văzut metode de recuperare ce pentru ai noștri par SF! De aceea l-am și adus pe Christos Papadopoulos în calitate de șef al staff-ului medical”, au explicat surse federale.
Cuprins:
De asemenea, contextul nu este deloc unul favorabil doctorilor care nu au specializarea Medicină Sportivă, având în vedere cazul Patrick Ekeng, unde doctorii (cel de la Dinamo și cel de la Salvare) au fost acuzați de pasivitate (se știe că Pompiliu Popescu este ginecolog, nici măcar ortoped sau de Medicină Generală).
Unul dintre masori, Victor Hexan, care lucrează și la Șahtior Donețk, activa din 1987 la echipa națională! În locul lui Popescu va fi uns, cel mai probabil, doctorul Bârsan, aflat la loturile de juniori. Bârsan este de meserie stomatolog, Popescu este de meserie ginecolog!Ciudat este că Iordănescu, care a dus o grămadă de bătălii alături de Pompiliu Popescu, nu i-a ținut partea medicului în conflictul cu conducerea!
Citește și: