Davide Capello, care are acum 33 de ani, a fost lansat în fotbal de Cagliari, dar n-a confirmat la nivel mare, deși a avut trei selecții la naționala Under 20 a Italiei.

Davide Capello a jucat la formații „mărunte”, precum Belluno, Olbia, Nuorese, Alghero, Budoi, Savona, iar acum e legitimat la US Legino 1910, dar este și pompier cu acte.

Portarul Davide Capello a supraviețuit miraculos tragediei de la Genova: „Am văzut cum drumul se surpa”

Am văzut cum drumul se surpa, am crezut că sunt într-un film. Maşina mea a plonjat, dar s-a blocat undeva. E un miracol că sunt în viaţă”, a spus Capello pentru SkyTG24.

Mai întâi am auzit un zgomot, apoi totul a căzut. Maşina mea s-a prăbuşit în gol 30 de metri, dar s-a blocat între coloane şi piatră. E incredibil, nu am nici măcar o zgârietură.

Mergeam des pe pod, e unul dintre cele mai aglomerate din ţară. Am văzut strada spărgându-se în faţa mea. A fost un şoc imens. Nu ştiu cum a putut maşina mea să nu fie zdrobită”, a declarat Davide pentru sursa citată.

Am putut pleca de acolo datorită oamenilor care m-au ajutat”, a mai spus Capello.

În tragedia de la Genova au murit 35 de persoane, iar alte 13 sunt grav rănite. Pe podul Morandi a trecut cu zece minute înainte de tragedie un alt fotbalist, mult mai cunoscut.


CITEȘTE ȘI: 

EXCLUSIV: Românul din Gorj mort în urma tragediei de la Genova urma să se căsătorească în toamnă. Marian Roșca era șofer de tir și făcea o singură cursă pe lună în Italia

FOTO După căsătoria-șoc cu nepoata fostei soții, Hulk face un nou anunț incredibil: „Da, e adevărat”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO După căsătoria-șoc cu nepoata fostei soții, Hulk face un nou anunț incredibil: „Da, e adevărat”
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Medic din Braşov, atacat de urs în miez de noapte în curtea sa: „Deși am înlemnit și amuțit brusc, s-a repezit înspre mine”
Observatornews.ro
Medic din Braşov, atacat de urs în miez de noapte în curtea sa: „Deși am înlemnit și amuțit brusc, s-a repezit înspre mine”
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Știrileprotv.ro
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor