ROMÂNIA – ISRAEL 5-0

Vineri 

Adrian Ungur – Bar Botzer 7-5, 6-3, 6-0
Marius Copil  Dudi Sela 6-7 (3), 7-6 (3), 6-4, 6-2

Sâmbătă 

Florin Mergea/Horia Tecău  Bar Botzer/Edan Leshem 6-3, 6-4, 6-4

Duminică 

Adrian Ungur – Edan Leshem 6-4, 6-2 
Marius Copil – Bar Botzer 7-6 (3), 6-3

MECI DEMONSTRATIV

Vlad Cornea – Edan Leshem 5-7, 6-4 FINAL

România a câștigat cu un 5-0 sec la general disputa cu Israel, de la Sibiu, și va disputa, în intervalul 17-19 iulie, la Constanța sau la Sibiu, meciurile care să o ducă în barajul pentru Grupa Mondială la Cupa Davis, contra Slovaciei.

Ultimele puncte au fost aduse, astăzi, de către piteșteanul Adrian Ungur și de către arădeanul Marius Copil.

Marius Copil este singurul care a pierdut un set în toate cele trei zile de jocuri, dar a avut și cel mai dificil meci, contra lui Dudi Sela.

///////////////////////////////////////////////////////////

ACTUALIZARE 17.42. Circ la Sibiu! Israelianul Edan Leshem, care s-a duelat cu Vlad Cornea, nu a dorit să mai joace și al treilea set, iar ITF-ul a întrerupt meciul la scorul de 1-1, sub privirile lui Klaus Iohannis!!! Asta în timp ce un om din delegația Israelului făcea semne disperate ca jocul să fie oprit!!!! Multă lume plecase oricum acasă după ultimul meci de simplu. Șeful statului a coborât la final în sală și s-a fotografiat cu copii de mingi, dar și cu cei din delegația Israelului, mai exact – cei care mai erau. De la români mai erau doar George Cosac și Dumitru Hărădău. Practic, Iohannis n-a avut ocazia să se pozeze cu echipa română.

ACTUALIZARE 17.25. După terminarea primului set, oficialul ITF aflat la Sibiu, Jane Harvey, a cerut detalii despre faptul că meciul demostrativ a fost difuzat la TV, în condițiile în care de jur-împrejurul terenului erau reclame cu sponsorii competiției.

”Trebuiau să mă anunțe că meciul se transmite în direct și câte ore, fiindcă eu am de făcut un raport cu numărul de ore de tenis care au fost transmise”, a spus oficialul.

”ITF are contract cu TVR, și nu cu federația, care este absolvită de orice vină și nu riscă nicio amendă”, susțin oficialii FR Tenis.

În acest moment, în sala ”Transilvania” se mai află doar președintele George Cosac, precum și Dumitru Hărădău, care se ocupă doar de organizare turneului ”BRD Năstase-Țiriac”, neavând funcție oficială.

Jucătorii au plecat de la sală, la fel și căpitanul nejucător Andrei Pavel, iar Vlad Cornea, cel pentru care s-a făcut meciul, a fost lăsat să se descurce singur, în fața președintelui Klaus Werner Iohannis.

ACTUALIZARE 16.47. ”Nu știu de când nu am mai avut 3-0 după primele două zile. Ne-am simțit foarte bine, cel mai uniți de când sunt eu la echipă. Parcă ne știam de mici. Am fost mai strânși, vorbim mai des. Visul meu este să fiu numărul 1 în echipă. Nu am nicio problemă dacă se va juca pe zgură cu Slovacia. În fața lui Klizan am două victorii, nu-mi este frică de el, nu simt că n-aș avea șanse. Trebuia să plec la Indian Wells și la Miami, dar aș fi ajuns luni seară, iar marți ar fi trebuit să joc. La Miami sunt 20 în calificări… Sunt obosit psihic și fizic, așa că nu avea rost să-mi bat joc de mine. Voi merge să joc în Israel, la un challenger de 125.000 de dolari. La Sibiu mă simt excelent, aici am început cariera în Cupa Davis, n-am pierdut niciun meci aici. Am amintiri incredibile. Dar nu contează dacă vom juca pe zgură, la Constanța sau la București. Cu Suedia am câștigat pe zgură. Trebuie doar să mă antrenez mai mult înainte”, a declarat Marius Copil, pe care George Cosac în vede noul număr 1 al echipei, pe motiv că Adi Ungur este instabil în joc.

La meciul demostrativ, israelianul Edan Leshem a fost asistat de către Bar Botzer, colegul lui, iar în scaun la sibianul Vlad Cornea nu a stat nimeni.

ACTUALIZARE 16.15. Președintele Klaus Iohannis a venit împreună cu soția, Carmen, pentru a asista la demonstrativul dintre elevul lui preferat, Vlad Cornea, și israelianul care a pierdut în fața lui Adi Ungur, Edam Leshem.

ACTUALIZARE 15.03. ”A fost un meci fără miză. Am avut o contractură, pentru că am mâncat prea mult afară: platou tradițional… Pentru faptul că am câștigat după două zile trebuie să-i mulțumit lui Marius Copil. Israel, în afară de Sela, nu avea alt jucător de valoare. Vom întâlni Slovacia, cu Klizan și Lacko. Ultimul nu e prea bun pe zgură, probabil nici nu va veni, dacă meciurile se vor juca la Constanța. Va fi o dispută echilibrată. Ar fi frumos să jucăm la Constanța. Depindece decizie va lua conducerea. Eu voi lua o pauză de două săptămâni, clasamentul nu-mi permite să mă înscriu la Indian Wells și la Miami. După cele două săptămâni de vacanță, voi începe turneele pe zgură, în Europa”, a declarat Adi Ungur.

ACTUALIZARE 13.37. Președintele Klaus Iohannis este așteptat la sală în jurul orei 16.00, pentru a vedea demonstrativul dintre Vlad Cornea și Edan Leschem, cel care revine pe teren, după ce a jucat și cu Adrian Ungur, de această dată fiind vorba despre un meci oficial.

///////////////////////////////////////////////////////////////////////

În sala ”Transilvania” din Sibiu, România s-a impus în confruntarea de Cupa Davis cu Israel (a contat pentru primul tur din Grupa I a zonei Europa-Africa), scor 3-0 după primele două zile, iar astăzi, în ultima zi, vor fi doar două meciuri pentru palmares. Bonus va fi o partidă demonstrativă la care și-a anunțat prezența președintele Klaus Iohannis, cel care a asistat și la jocul de dublu, de ieri.

În ultimele jocuri de simplu, Adrian Ungur se va lupta cu o ”rezervă” care urmează să fie desemnată de către israelieni, după ce Dudi Sela – liderul Israeului – a părăsit deja Sibiul în zorii acestei zile, plecând spre SUA, iar Marius Copil se va duela cu Bar Tzuf Botzer. Ambele meciuri se vor disputa în sistemul ”cel mai bun din trei seturi”, deoarece nu mai au miză.

După aceste dueluri, care vor începe de la ora 13.00 (în direct pe postul TVR 2), Sibiul își va trimite cel mai de seamă reprezentant în teren, pentru un joc demonstrativ care va putea fi văzut la televizor.

”Ne dorim să oferim mai mult tenis publicului sibian și dorim să îl vadă la lucru pe Victor Cornea, unul dintre cei mai promițători tineri jucători pe care i-a dat Sibiul în ultimii ani”, a declarat Marius Vecerdea, co-organizator al evenimentului de la Sibiu.

iohannis marius vecerdea

Klaus Iohannis, încadrat de către Marius Vecerdea și de Victor Vlad Cornea

Victor va întâlni în această partidă demonstrativă unul dintre componenții lotului național al Israelului, iar meciul este un bonus pentru spectatorii ce au achiziționat bilete la partidele de Cupa Davis.

”Pentru că este un susținător al tenisului și al tinerelor talente, este foarte posibil ca președintele României, domnul Klaus Iohannis, să fie prezent și mâine la Sala Transilvania, pentru a-l vedea la lucru pe Victor”, mai spune Marius Vecerdea, care este și managerul tânărului jucător sibian.

Victor Cornea este unul dintre preferații lui Klaus Iohannis, sibianul ajuns primul om în stat. Aflat în Sibiu, Iohannis a încins o partidă de tenis aseară, după jocul câștigat de perechea Florin Mergea-Horia Tecău.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.