Nicușor Stanciu a avut azi prima replică la aceste atacuri neașteptat de dure. Întrebat de cei de la AFAN (n.r. – sindicatul fotbaliștilor) cum se descurcă cu valurile de laude și, mai nou, de critici, Stanciu a răspuns diplomat. „Am avut un an foarte bun, mă simt din ce în ce mai bine. Laudele primite nu mă fac mai mare sau nu mă fac să «zbor»… La fel cum nici criticile nu mă deranjează deloc. Am învățat de anul trecut să nu mai pun la suflet toate criticile sau vorbele urâte la adresa mea și sunt mult mai echilibrat… Încerc să dau totul pentru echipa mea, să-mi ajut colegii și, împreună, să câștigăm titlul din nou… Laudele primite nu mă ridică, iar criticile primite nu mă doboară… Cam așa sunt acum”, a spus Stanciu.

Întrebat dacă se gândește la un transfer în străinătate, Stanciu a fost ceva mai direct: ”Îmi doresc foarte mult să câștig campionatul cu Steaua, să fiu sănătos și să fac parte din lotul României la Euro. Mai departe, vom vedea… Sincer, dacă Steaua ar primi o ofertă pentru mine, mi-aș dori să o accepte și să pot pleca… O să împlinesc peste o lună 23 de ani și cred eu că ar fi momentul potrivit pentru mine să plec. Dar, până la a avea o ofertă, trebuie să joc la fel de bine sau mai bine ca până acum.

Tot interviul cu Stanciu, AICI

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.