Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie 15, a câştigat, duminică, 14 august, turneul de categorie WTA 1000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 2,5 milioane de dolari. Pentru Halep este al 24-lea trofeu la simplu în circuit. Românca va urca pe locul 6 în clasamentul WTA.
În finala din Canada, Halep a învins-o pe Beatriz Haddad Maia (Brazilia, numărul 24 mondial), scor 6-3, 2-6, 6-3. A fost al 38-lea succes în acest sezon pentru Simona.
„A fost o luptă pe cinste, sunt foarte obosită, epuizată”, a declarat Halep, după ce a primit trofeul. Românca s-a înclinat în fața suporterilor - „au fost foarte mulți români în tribune, alături de canadieni și brazilieni au creat o atmosferă superbă”.
Halep i-a mulțumit noului său antrenor, Patrick Mouratouglou: „Patrick, îți mulțumesc pentru că ai crezut în mine, chiar dacă nu am jucat foarte bine. Acum câteva luni, nu mă gândeam că aș putea câștiga acest titlu, dar iată că s-a întâmplat. Sper că te-am făcut mândru. Nu am jucat cum mi-am dorit, dar am luptat”.
Românca va încasa un cec de 439.700 de dolari şi 900 de puncte, care o vor propulsa pe Halep, începând de luni, 15 august, pe locul 6 în ierarhia WTA.
Titlurile WTA de simplu câştigate până acum de Halep:
VictorMirea 15.08.2022, 19:25
Daca tu esti epuizata dupa un turneu de coafeze, atunci la US Open ce vei fi? Pulbere de stele? Ti-a scos Tiriac doua GS-uri, acum mai fa-ti si singura banii, dar nu te mai da lovita, ca e de porc: romanii muncesc mult mai mult pentru mult mai putin bani. Putin bun-simt nu ti-ar strica, desi asa putin ar fi mult la tine...