Mergi direct la conținut »
Prima reacție a Simonei Halep după umilința îndurată în finala cu Muguruza: ”Îmi cer scuze”. UPDATE: ce spune de prezența la US Open
Tenis Libertatea > Sport > Tenis

Prima reacție a Simonei Halep după umilința îndurată în finala cu Muguruza: ”Îmi cer scuze”. UPDATE: ce spune de prezența la US Open

Prima reacție a Simonei Halep după umilința îndurată în finala cu Muguruza: ”Îmi cer scuze”. Simona Halep a recunoscut, cu fair-play, că Garbine Muguruza a câștigat meritat și că ea a evoluat lamentabil

„Vă mulțumesc tuturor celor care ați venit. Îmi cer scuze pentru acest meci, pentru că am jucat atât de slab, iar Garbine a jucat atât de bine. La anul voi reveni și sper să joc mai bine. Le mulțumesc celor din echipa mea și celor din familia mea”, a declarat Simona Halep, după finala pierdută la Cincinnati în fața Garbinei Muguruza.

Prima reacție a Simonei Halep după umilința îndurată în finala cu Muguruza. Din 2013 n-a mai fost bătută atât de rău

Ultima care i-a administrat Simonei o înfrângere ca aceasta a fost Sara Errani, în 2013. În acel moment, sportiva din Italia, care acum e suspendată pentru dopaj, era numărul cinci mondial. La Miami, Errani a învins-o cu 6-1, 6-0 pe Simona.

Halep a strâns doar 28 de puncte în acest meci (58 Muguruza), având procentaj de 42% la primul serviciu şi doar 11% la al doilea.

Simona a reuşit 6 winners şi a comis 20 de erori neforţate, spre deosebire de spaniolă, care a avut 8 winners şi 15 erori neforţate.

”Urmează două zile de pauză. Îmi trebuie un pic de liniște pentru a-mi recăpăta energia. Voi începe apoi din nou antrenamentele și sper să fiu cât pot de aptă, aproape de 100%, înainte de US Open. Mă simt bine la US Open. Îmi place atmosfera. Nu am nicio așteptare. Mă duc doar să joc, cum am făcut și aici. Sper doar să am încrederea pe care o am acum și vom vedea ce va fi. Nu pot spune dinainte nimic. Fizic sunt ok, mental sunt un pic obosită de rutina pregătirilor dinaintea meciurilor. Încerc să mă recuperez cât de bine pot înainte de US Open”, a spus Halep, într-un interviu exclusiv acordat Digi Sport, după înfrângerea cu Muguruza.

US Open se va desfăşura în perioada 28 august – 10 septembrie, iar sportiva noastră are de apărat un sfert de finală. Halep a pierdut anul trecut în faţa Serenei Williams, în trei seturi, la Flushing Meadows. În consecinţă, are mari şanse să o depăşească pe Pliskova în clasament după turneul de la New York, cehoaica, fiind finalistă la US Open în 2016 (învinsă de Kerber).

CITEŞTE ŞI: 
Close
Închide
  Close