In primul tur al turneului de 355.000 de euro de la Metz, Pavel l-a invins cu 4-6, 6-4, 7-6 pe slovacul Dominik Hrbaty, al saselea favorit al intrecerii. „Este o senzatie incredibila. Am obtinut prima victorie din acest an si ma simt ca si cum as fi castigat intreg turneul. Cand am vazut cu cine am cazut, dupa tragerea la sorti, am stiut ca voi avea o sarcina dificila, deoarece Hrbaty e un jucator foarte bun”, a declarat, dupa meci, Pavel. El a avut si ceva noroc, deoarece, dupa ce a fost condus cu 4-1 in setul decisiv – salvand, mai apoi, si o minge de meci – a reusit sa se impuna in tie-breack si sa produca una din surprizele competitiei. Ultimul succes al „Cneazului” in ATP data din urma cu aproape un an, mai precis de la 30 octombrie 2002 si fusese obtinut tot in Franta, la turneul Masters Series de la Paris, in fata cehului Jiri Novak (6-1; 6-3).
In optimile de finala ale turneului de la Metz, Pavel se va afla fata in fata cu Victor Hanescu, invingator, ieri, cu 6-4, 6-1, in fata cehului venit din calificari, Pavel Snobel. O premiera pentru ambii combatanti, meciul reprezinta, in fapt, o lupta intre generatii, aflandu-se fata in fata fostul si actualul jucator numar unu al Romaniei. Ultima confruntare intre doi romani in circuitul ATP a avut loc in urma cu doi ani, in primul tur al turneului de la Bucuresti, Gabi Trifu depasindu-l, atunci, cu 4-6, 6-1, 7-6, pe Ionut Moldovan. Pentru calificarea in „optimi”, jucatorii vor primi cate trei puncte si cate 6.225 de euro.