Eroi in Banie, petrolistii au remizat cu „bancarii”, sfarsind prin a implora acordarea unui penalty izbavitor.
Trei anotimpuri s-au plimbat ieri pe deasupra Ploiestiului. A nins ca-n basmele lui Andersen, a plouat ca-n poezia lui Bacovia, a fost soare cald si sincer.
Apasat de nevoi, sustinut de un public destul de numeros, care a profitat de intrarea libera, Petrolul a masurat careul lui Vintila de mai multe ori, dar n-a fost in stare sa taie nici o data. Ion Gheorghe, Costescu si Voinea l-au exasperat pe Victor Rosca. Tehnicianul, venit pe post de medic cardiolog, gata sa resusciteze o inima aproape moarta, a sfarsit prin a exclama: „Jucati simplu, ca va mananc!”.
Trupa articulata in toate compartimentele, Nationalul a inceput sa patroneze gazonul, insa Tudor a intervenit salvator de pe linia portii la lovitura de cap a lui Curt.
Partea a doua a fost o lunga suferinta a gazdelor. Fara sa-si creeze vreo ocazie, prahovenii au sfarsit prin a cersi lovituri de la 11 metri, dar talentul actoricesc e rasplatit doar in cinematografie sau pe scena. Unde a fost Petrolul? La Craiova, saptamana trecuta, sau ieri la Ploiesti? Retrogradarea vine tiptil si sufoca.
Petrolul Ploiesti – FC National: 0 – 0
Petrolul: Irimia 5 – I. Dragomir 6; Toporan 6; V. Voinea 6; I. Gheorghe 6 (53 Oancea 6); Semeghin 5 (72 Suleap 5) – E. Tudor 5; Todoran 5; A. Savu 6; Irimescu 5 (66 Orlando 5) – Costescu 5.
FC National: Vintila 6 – Curt 6; Falub 6; Nemtanu 5 – Keca 5; G. Popescu 6; Ov. Petre 5; P. Marin 6 – Caramarin 5 (63 M. Savu); S. Radu 5 (76 Mitrovic); S. Ilie 6 (87 Iordache).
Au arbitrat: Ionica Serea (Focsani) 6 – Eduard Dumitrescu (Pitesti) 6; Eugen Parvulescu (Medias) 6.
Ploiestenii au reclamat un penalty in minutul 90.
Cea mai incinsa faza a partidei s-a petrecut in minutul 90, cand Sebi Tudor a cazut in careu, dupa un duel cu portarul Vintila. Desi gazdele au protestat vehement, antrenorul Rosca sustinand ca se putea acorda penalty pentru imprudenta, arbitrul Serea a lasat jocul sa continue. Impresia generala e ca nu se impunea penalty.
Oli, multumit de scor pentru a demonta acuzatiile de blat.
Olaroiu era multumit de rezultatul final, „mai ales pentru ca am dat peste cap anticiparile pariorilor”. Tehnicianul bancar, care a declarat ca nu depinde de 800-1.000 $, cat se ia pentru un blat, a povestit un episod petrecut in 1998, in penultima etapa a campionatului coreean: se intalneau cele doua echipe ale concernului Hyundai, una aflata pe primul loc, cealalta, pe ultimul. Liderii au fost invinsi, pierzand campionatul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.