Infernala şi mult contestata vuvuzelă are şi susţinători cât se poate de sus puşi. Trompeta folosită de suporterii sud-africani a primit aprobarea regală din partea prinţului William, cel de-al treilea în ordinea descendenţei la tronul Marii Britanii, conform publicaţiei The Telegraph, citată de Agerpres.
Prinţul William şi-a încercat plămânii cu vuvuzela pe stadionul de fotbal din Botswana. El a fost invitat să sufle în trompeta de aproape 1 metru lungime de către Rebaone Badubi, un puşti de 11 ani, care a dorit să-i facă prinţului acest cadou după ce a constat că el nu poate sufla în ea.
Prinţul nu a reuşit decât să obţină un sunet sugrumat, după care a izbucnit în râs. "Iată că am reuşit să mă fac din nou de râs", a constat el cu umor. Prinţul William s-a aflat la pe stadionul Maun din Botswana pentru a participa la un proiect prin care este folosit fotbalul pentru a-i învăţa pe copii despre natură şi viaţa sălbatică.