Simona Halep (23 de ani), locul 3 WTA, trăiește în aceste zile cele mai fericite momente ale carierei sale. Campioana noastră s-a încoronat ”regină” la Indian Wells și a ajuns astfel la 11 trofee câștigate în tenis.
Unul dintre oamenii care a avut un cuvânt greu de spus în ascensiunea sportivei din Constanța a fost Prințul Dimitrie Sturdza.
Acesta s-a ocupat de destinul Simonei încă de pe vremea în care aceasta ocupa locul 86 WTA. Prințul a ajutat-o pe Halep cu mii de euro. Grație acestor investiții ale strănepotului lui Dimitrie Sturdza, liberalul, de 4 ori prim-ministru al României înainte de Primul Război Mondial, constănțeanca a avut bani pentru deplasări.
Generozitatea Prințului a continuat, iar Simona a primit un autoturism marca Audi A5, alb.
”Automobilul cu care merg, un Audi, mi-a fost dăruit de Prinţul Dimitrie Sturdza, să fac reclamă”, declara, în octombrie 2013, cea mai valoroasă jucătoare de tenis din România.
Ajunsă în top, Halep și-a schimbat preferințele în materie de mașini. Campioana a renunțat la darul Prințului Sturdza și a devenit imaginea Porsche în România.
Mai mult, pe durata cantonamentului la munte, din Poiana Brașov, din noiembrie 2014, sportiva din Constanța a folosit un ”tanc” capabil să doboare pantele și să reziste intemperiilor provocate de iarnă. Mai exact, campioana românilor a folosit un Range Rover Sport înmatriculat în orașul ei natal. Mașina costă, cu îmbunătățiri, aproximativ 60.000 de euro.
Dezamăgit de campioană
Prințul Sturdza nu s-a supărat pentru că Simona a renunțat la automobilul pe care i l-a dăruit și chiar a încercat să mențină deschisă relația cu aceasta.
Dimitrie Sturdza a încercat să o contacteze pe Halep, pentru a o felicita pentru reușita de excepție de la Indian Wells. Stupoare! Constănțeanca nu i-a răspuns la telefon.
Prințul s-a arătat dezamăgit de acest gest și s-a confesat unor apropiați.
Cu toate acestea, conform surselor SportNews.ro, principele a înțeles faptul că Simona a avut nevoie de câteva zile de odihnă, înaintea turneului de la Miami.
Decizie neașteptată în America
Simona Halep a acuzat probleme medicale în timpul finalei cu Jelena Jankovici, de la Indian Wells, Halep, iar la finalul partidei a declarat că se simte obosită şi că are nevoie de liniște.
Cu toate aceastea, românca a decis să participe la turneul de la Miami. Campioana noastră a anunțat că va juca atât în proba de simpul, cât şi în cea de dublu! Halep va face pereche cu Alexandra Dulgheru.
Decizia de a evolua și la dublu este neașteptată, mai ales că anul trecut Simona a jucat doar patru meciuri de dublu, ultimul la sfârșitul lunii septembrie, la turneul de la Beijing, când a făcut pereche cu Raluca Olaru.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48a1cdb33660a7279f74e432d13e9239.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_665ef3afa0f4b6edca779346e4a4a4cc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ab8889c88ca02721a5966d79b1090596.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ebb707c04984e7dde72bc20920c0985a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7ec66e3f5661c5d6296ecedd53241410.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_089f7b7fff622e94b292d5024413f7b4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_05b458ebd898672fb4fcff7d475c62d5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1323292cd252d1c18cf05eb375eb1bfb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_1ccc2333c60a6c8376f7e0b529f43296.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_9652b78b50253d84242bc29f4afa1984.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_783e6f38c9b6ff204cc3bd568b4eec1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_cfa2d1bd66665a7ffe3f5f2ff7fbe975.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_363d6b3caa9c8985ad2ad16b153301c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_406757f4e6743abd22cc7c86bcbfa5b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b0f0d5d850d56400c5c640a9672381f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dac16729484786599bbfddd1dc73ca6a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b80879934c3485e2076810075562aa6d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b8490a93f2199508e58dfa0c8b10c725.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d66a9984f21286cc1e478d06769009bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_dc53078884b7f8a17593d3028493147f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_548fb578ea31ab5b6777164f3a6b7ee0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_ecd223e72b36d1eba50c6af847935a44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5ec2907304ba04b633fca25b3ea1c49f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_850bfdc8547430f11281941b12aed30a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_7a7b943350913359bac6d9d8845caf94.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_64d331fb4e094f4ae58b888ecd5b95c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/clasa-goala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/curtea-constututionala-a-romaniei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/hepta8889160-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/vanesa-a-iesit-din-echipa-verde3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_50869690891742c473922c7c9b429c1e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a4d8183169d21d1accf9c1359d850898.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_555b2eec030c1505346473057ed36313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_1a04f7abe3a06d3325568766f4db84c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/diana-sosoaca-marina-tauber.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan2-id273892-inquam-photos-octav-ganea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/joan-prince-crandall.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/client-supermarket-bon-produse.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/06/ziua-invatatorului-se-sarbatoreste-pe-5-iunie.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/vacanta-rachel-europa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/horoscop-4-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ochelarii-de-soare-pe-cap.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/amprente-digitale.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/protest-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/marius-oprescu-primarul-movileni-toma-sorin-pe-scena-ziua-comunei-2026-sursa-facebook-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ploaie-grindina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/masini-furate-vandute-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilustratie-strada2-pensionari-tineri-in-parc--foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/eugen-tomac-nicusor-dan--foto-facebook.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.