Alegerile pentru preşedenţia FRF au produs schimbări la nivelul întregii conduceri de la Casa Fotbalului. Răzvan Burleanu a câştigat detaşat în faţa lui Vasile Avram şi a început să facă schimbări majore la vârful Federaţiei. Astfel, fostul secretar general Adalbert Kassai a fost înlocuit de Gheorghe Chivorchian, în timp ce directorul FRF, Daniel Prodan şi directorul Departamentului de copii şi juniori, Miodrag Belodedici, au fost şi ei suspendaţi din funcţii.
Mişcarea noului preşedinte al FRF s-a dorit să aibă efecte şi la UEFA. Astfel, noua conducere a Federaţiei a propus forului european ca Prodan şi Belodedici să fie înlocuiţi din comisiile UEFA. În locul lui Prodan, la Comisia Hattrick, s-a avansat numele lui Aurel Ţicleanu, iar în locul lui Belo, la Comisia Youth, Radu Vişan, consilierul lui Burleanu. UEFA nu a acceptat propunerile noii condeceri a Federaţiei, lăsând propunerea în stand by.