Asta pentru că se dispută din patru în patru ani, în timp ce turneele de Mare Șlem sunt în fiecare an.

„Olimpiada este o competiţie complet diferită. Este, evident, competiţia cel mai greu de câştigat în sportul nostru, fără nici o îndoială. Pentru că, la final, ai puţine oportunităţi să câştigi medalii. Turnee de Mare Şlem sunt în fiecare an, turnee Masters 1.000 sunt nouă, însă Jocurile Olimpice au loc doar o dată la patru ani”, a declarat, joi, Nadal, citat de Agerpres.

Campion olimpic la simplu, cu ocazia JO de la Beijing (2008) şi medaliat cu aur la dublu, la JO de la Rio (2016), Nadal a continuat: ”Eu nu am putut fi prezent la Londra (2012) pentru că mi-am rupt tendonul genunchiului, dar apoi am avut şansa să pot concura la următoarele două ediţii: la Beijing au cucerit aurul la individual, iar apoi în Brazilia, la Rio de Janeiro, am reuşit din nou”.

Sportivul spaniol cu 19 turnne de Mare Șlem și alte 84 de titluri ATP în palmares s-a arătat încântat de faptul că la Jocurile Olimpice 2016 de la Rio de Janeiro a fost port-drapelul Spaniei.

”Faptul că am fost purtător de drapel la Rio a reprezentat pentru mine un moment foarte emoţionant. Mai ales că trebuia să fac acest lucru şi la Londra, unde nu am putut fi prezent din cauza accidentării”, a precizat Rafael Nadal.

EXCLUSIV Juliette Binoche, interviu pentru publicul românesc despre noul film al său, o poveste de „senzualitate culinară”. De ce doi chefi celebri au stat lângă ea pe platou
Recomandări
EXCLUSIV Juliette Binoche, interviu pentru publicul românesc despre noul film al său, o poveste de „senzualitate culinară”. De ce doi chefi celebri au stat lângă ea pe platou

Campionul spaniol a mai spus că îşi doreşte să ia parte şi la Jocurile Olimpice care vor avea în această vară la Tokyo, însă a explicat că acest lucru depinde de mai mulţi factori.

„Trebuie să văd. Mai este încă mult din acest sezon, unul foarte solicitant pentru mine, pentru că între 2019 şi 2020 am avut foarte puţină pauză. În consecinţă, trebuie să-mi măsor foarte bine eforturile, calendarul şi deciziile pe care le voi lua. Jocurile Olimpice sunt întotdeauna o dată marcată. Este cel mai important eveniment sportiv din lume şi sper să fiu acolo”, a conchis tenismenul spaniol.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Andreea Bălan l-a luat la mișto pe George Burcea. Incredibil ce a spus despre rolul care i-a adus celebritatea
Playtech.ro
Andreea Bălan l-a luat la mișto pe George Burcea. Incredibil ce a spus despre rolul care i-a adus celebritatea
Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Ginei Pistol și ai lui Smiley. Ce gest a decis să facă prezentatoarea în ziua nunții
Viva.ro
Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Ginei Pistol și ai lui Smiley. Ce gest a decis să facă prezentatoarea în ziua nunții
Costi Diță și casa de modă „Las Fierbinți”. Câte treninguri are Giani? „Unele sunt unicat”. EXCLUSIV
TVMANIA.RO
Costi Diță și casa de modă „Las Fierbinți”. Câte treninguri are Giani? „Unele sunt unicat”. EXCLUSIV
Ce țeapă și-au luat mai multe turiste în vacanță în Italia, după ce și-au rezervat o vilă prin Booking. “Suntem blocate”
FANATIK.RO
Ce țeapă și-au luat mai multe turiste în vacanță în Italia, după ce și-au rezervat o vilă prin Booking. “Suntem blocate”
Topul celor mai puternice 10 armate ale lumii în 2023. Surprinzător, pe ce loc se află România
Știrileprotv.ro
Topul celor mai puternice 10 armate ale lumii în 2023. Surprinzător, pe ce loc se află România
Gina Pistol şi Smiley s-au ţinut strâns în braţe în timpul dansului mirilor. Imagini cu cel mai emoţionant moment de la nunta de basm
Observatornews.ro
Gina Pistol şi Smiley s-au ţinut strâns în braţe în timpul dansului mirilor. Imagini cu cel mai emoţionant moment de la nunta de basm
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: 'Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei' / Foto exclusiv
Unica.ro
Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: 'Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei' / Foto exclusiv
Horoscop 28 mai 2023. Berbecii au nevoie de seriozitate, ca să poată fi sinceri cu ei, să poată face pași importanți înainte către rezolvare
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2023. Berbecii au nevoie de seriozitate, ca să poată fi sinceri cu ei, să poată face pași importanți înainte către rezolvare