Spaniolul Rafael Nadal a inaugurat miercuri o academie de tenis care îi poartă numele în orașul său natal Manacor, cu prilejul unei festivități la care a fost însoțit de tenismanul elvețian Roger Federer, relatează Reuters, citată de Agerpres.

“Este un vis devenit realitate și este o zi specială pentru mine’”, a declarat Nadal, cu 14 trofee de Grand Slam în palmares, la festivitatea de deschidere a edificiului ce ocupă o suprafață de 24.000 metri pătrați și la care au participat numeroase oficialități, inclusiv președinții ITF, David Hagerty, și ATP, Chris Kermode.

Academia lui Nadal dispune de 26 de terenuri de zgură

Centrul sportiv dispune de un minihotel, 26 terenuri de zgură, o sală de fitness, două piscine, un teren de minifotbal, o sală polisportivă etc. Imobilul va găzdui și birourile Fundației Rafael Nadal, alături de un muzeu al sportului național și internațional ce va fi dotat cu articole provenite din donațiile sportivilor.

Federer, cu 17 victorii de Grand Slam, l-a felicitat pe Nadal, cu care a jucat mai multe finale memorabile, pentru realizarea sa: “Este o idee mare, pentru că nici eu nu am o academie ca aceasta’”.

Nadal, 30 ani, care nu a mai jucat o finală din aprilie, la Barcelona, nu exclude să renunțe la participarea pentru Turneul Campionilor de la Londra (13-20 noiembrie). În acest an, el a obținut 2 titluri, ambele pe zgură (Monte Carlo și Barcelona).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.