Masina de antrenament a pilotului Alin Marginean, un Mitsubishi Lancer Evo 6, in valoare de circa 50.000 euro, s-a izbit de un copac, apoi s-a rasturnat intr-o rapa, motorul luand foc. In autoturism se aflau olandezul Roland Veenstra, 36 de ani, si Maria Daniciuc, 25 de ani, care au murit in urma accidentului. Barbatul a incercat sa evite o femeie care se deplasa pe mijlocul drumului si a pierdut controlul volanului, cei doi incercand sa se aseze pe traseul celei de-a saptea probe speciale a competitiei. Ambii erau prieteni ai lui Alin Marginean, Maria fiind totodata producatorul celebrei emisiuni „Din dragoste”, difuzata de postul Antena 1.
Mircea Radu a fost extrem de afectat de moartea producatoarei emisiunii pe care o prezinta. Iata declaratia lui plina de durere, acordata ziarului Libertatea: „Ce as putea eu sa le spun, dupa ce tu ai plecat? Cunoscutilor care ma intreaba daca este adevarat, le-as spune ca nimic din ce traim nu este real. Totul este o farsa monstruoasa, sinistra, un gag ingrozitor de pe urma caruia ne raman dare pe obraji si pe suflete. Imi vine sa urlu cu fata la cer ca e nedrept, ca nu se poate, ca nimic nu va mai fi din tot ce-a fost. Ma va auzi cineva? Pe cine sa intreb „de ce?”. Daca mi-ar sta in putere sa zugravesc suflete, as scrie o carte despre tine. Ca sa invatam noi, oamenii, cum nu se moare niciodata. Necunoscutilor tai, daca m-ar intreba, le-as spune ca Maria este o fata tanara care a plecat imbracata-n negru pe-o campie de capsuni. Acum cateva zile, m-ai intrebat: „Nu-ti vine sa termini, asa, cu toate?”… Nu stiu daca ti-am raspuns ceva… Acum stiu ca sunt obosit, gol si fara putere. As vrea sa dorm si sa uit. Imi este greu fara tine.”
Anterior, echipajul Bogdan Marisca-Sebastian Itu (Mitsubishi Lancer Evo 6) iesise in decor, copilotul alegandu-se cu o usoara comotie.
Ieri insa, la proba speciala numarul 11, cuplul Dorin Toma – Valentin Hard (tot Mitsubishi Lancer Evo 6) a ajuns intr-un copac de pe marginea drumului, pilotul alegandu-se cu o fractura la un picior. El a fost operat la Spitalul Judetean Brasov, fiind in afara oricarui pericol.
Competitia a fost castigata de Constantin Aur – Silviu Moraru (Seat Cordoba WRC), echipaj aflat la a 42-a victorie din cariera. Pe locul secund s-a situat cuplul George Grigorescu – Radu Dumitriu (Renault Maxi Megane).

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a088f72440ff772fbd37b78ec65747ad.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_20752deb57bf06000b737918db5d2799.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1ff7d596f81d453893e0af2c196d1939.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_b5f6ba8658ef46776475b31b94074473.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_7ab66a37334e184810c8dc044a039790.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_6d5b4aef0b34455f67134382c03f8548.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ff11f1f2cff783e730c0f57254b170ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_90e0dc84100198a5f4954ea0e989675c.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.