La finalul meciului de la Urziceni, conducerea lui Dinamo a sarit la gatul antrenorului Walter Zenga. S-a luat in calcul chiar demiterea italianului si inlocuirea acestuia cu Cristiano Bergodi, plecat de putina vreme de la Rapid!


‘Noi, care dominam peste tot, am ajuns sa fim acum, din caini care faceam jocurile, niste catelusi. Din cauza jocului se intampla asta. E posibil sa nu ai nici o ocazie? Asta este. Este stilul italian in care trebuie sa te aperi. Nu o sa mai agreez mult acest stil italian’, a spus presedintele executiv Cristi Borcea. Actionarul Vasile Turcu a fost pe aceeasi linie: ‘Eu, in calitate de investitor, nu sunt multumit in primul rand de joc. Sa nu poti sa marchezi in superioritate, e o mare problema. Daca Zenga nu va avea rezultate, e in pericol si postul lui, e normal, iar eu voi opri robinetul la finantare’, a precizat Turcu.


Aseara s-a discutat demiterea antrenorului

Zenga a ramas, totusi, echilibrat: ‘Conducatorii spun ce vor ei, nu am ce sa le fac. A fost un meci intre doua echipe care joaca bine fotbal. Pacat ca arbitrul a intrerupt de multe ori meciul. Am stat bine in teren, dar nu am concretizat. Urmeaza meciul de la Craiova, unde trebuie sa castigam, mai ales ca Adrian Cristea si Ropotan sunt suspendati, iar Moti e accidentat. Nu vreau sa spun mai multe de arbitraj pentru ca Dan Petrescu e prietenul meu, dar cartonasul rosu a fost corect. Nu sunt de acord ca daca joci 11 contra 10 trebuie sa castigi obligatoriu’. Aseara, dupa joc, urma sa se reuneasca Consiliul Director al clubului, dorindu-se chiar demiterea lui Walter.

Daca ar fi demis, peninsularul ar trebui sa incaseze o suma compensatorie uriasa, circa 500.000 de euro. I s-a dat insa doar ultimatum: victorie la Craiova, ori afara!

Daca se va renunta la el, Walter va fi inlocuit, probabil, cu italianul Cristiano Bergodi, antrenor care a parasit Rapidul acum cateva etape.

Zenga e acuzat de sefi ca nu discuta cu actionarii, facand totul de capul lui. Conform ‘Fanatik’, Walter a fost sunat la pauza meciului de ieri chiar de bosul Cristi Borcea, ‘pentru niste sfaturi tactice’, dar i-a inchis telefonul in nas.


„Nu mai are rost sa jucam”


Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, miercuri, la finalul partidei cu Dinamo, ca arbitrii ‘fac pe zmeii’ atunci cand vin sa conduca meciurile de la Urziceni. ‘M-am saturat de aceste declaratii de dinainte de meci care il fac pe arbitru sa greseasca. Se vorbeste de bani la arbitri si nu se ia nici o masura. Steaua si Dinamo ne-au facut pilaf anul trecut, acum la fel, nici nu mai are rost sa participam la campionatul acesta’. Antrenorul ialomitenilor a mentionat ca in Anglia s-ar rade si ‘cu curul’  daca s-ar discuta atat de mult despre arbitraj.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.