Rapid i-a stricat rostul unui portar israelian, Dani Amos (27 de ani), a cărui trecere la Rapid nu s-a perfectat, deși era dată ca sigură, la un moment dat. Transferul a căzut, după ce Hapoel Tel Aviv nu i-a dat drumul liber, așa cum se așteptau românii, ci a solicitat suma de 600.000 de euro. Dar când Amos s-a întors la echipă, a găsit locul în vestiar ocupat de un fost rapidist!

Amos a evoluat în perioada 2006-2013 la Hapoel Kyriat Shmona, iar în 2012 a câștigat titlul în Israel și a fost desemnat cel mai bun jucător israelian în acel sezon. În anul următor, s-a transferat la Hapoel Tel Aviv, unde a fost titular un an și jumătate.

Dorind să nu rămână descoperiți, cei de la Hapeol Tel Aviv l-au contactat pe Apoula Edima Edel Bete (28 de ani), cel care este un fost portar al echipei de fotbal Rapid. Camerunezul care reprezintă Armenia a fost în Giulești între 2005 și 2007.

A prins doar 9 jocuri, apoi a plecat la PSG, unde a prins poarta, într-o perioadă în care concura cu Mickael Landreau, Jerome Alonzo și Gregory Coupet. Ultima oară, Edel Apoula a rătăcit prin India, la Atletico de Kolkata.

La Rapid, situația rămâne disperată, Cristi Pustai, noul antrenor al Rapidului, a condiționat rămânerea la echipa din Giulești de un lot de minim 16 jucători și doi portari. Deocamdată, transferul unui portar a picat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.