Răzvan Raţ (foto), fundaşul stânga legitimat la Şahtior Doneţk, ar putea ajunge la Real Madrid pentru a-l înlocui pe accidentatul Pepe. “Clubul spaniol caută un apărător, dar opţiunile sunt puţine”, scrie ziarul iberic As.
De ce sunt puţine? În primul rând, pentru că nu există garanţii că Madridul vrea un fundaş pe termen lung, care să fie folosit trei sau patru ani, nu şase luni. În al doilea rând, jucătorul transferat ar trebui să fie eligibil pentru a juca în Champions League, iar fundaşii de top au jucat deja în această competiţie pentru alte cluburi.
La acestea se adaugă faptul că Real nu ar vrea să plătească o sumă prea mare pentru un nou jucător. Printre puţinii fotbalişti care corespund acestei descrieri se află şi românul Răzvan Raţ.