Răzvan Raţ a petrecut Crăciunul în Oman

Comentează
Arhiva foto

Răzvan Raţ (28 de ani) a sărbătorit Crăciunul în Oman, alături de soţia sa, Iulia. Cei doi au revenit în ţară ieri, după o săptămână de vis, petrecută la soare.

Anul 2009 a fost cel mai bun pentru Răzvan Raţ. Câştigător al Cupei UEFA cu Şahtior Doneţk şi desemnat cel mai bun jucător român, Raţ a ţinut să se răsfeţe la sfârşit de an cu o excursie de vis. Împreună cu soţia sa, Iulia, internaţionalul român a ales să-şi petreacă vacanţa de Crăciun în însoritul Muskat (capitala statului Oman), la peste 30 de grade. Jucătorul lui Raţ a plătit câteva mii de euro pentru excursia care a făcut însă toţi banii.

Arhiva foto

Aşa cum se poate vedea din pozele pe care şi le-a postat pe site-ul personal, fundaşul român a făcut baie, s-a plimbat cu cămila, s-a delectat cu muzica şi delicatesele culinare arabe şi a cântat colinde. Ieri, Răzvan şi Iulia au revenit în ţară pentru a-şi petrece Revelionul. Ei vor sărbători trecerea dintre ani la pensiunea pe care o deţin în staţiunea Predeal.

În altă ordine de idei, se pare că şansele lui Raţ de a ajunge la Real Madrid au scăzut considerabil, în primul rând din cauza faptului că românul nu poate fi folosit în Liga Campionilor pentru că a jucat cu Şahtior în turul doi preliminar al competiţiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
MONDEN
Alin Alexuc Ciurariu la Asia Express 2026, emisiune difuzată de Antena 1
7 sept.
Cine este Alin Alexuc Ciurariu de la Asia Express 2026. Face echipă cu Gabi Torje la Antena 1
Gabriela Cristea | Foto: Instagram
7 sept.
Decizia luată de Gabriela Cristea după ce a slăbit peste 30 de kilograme: „Am avut probleme mari. Mi-am făcut analize”
POLITIC
Cristian Deliorg
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Sala de ședințe a CSAT, Nicușor Dan stă în centrul ei, la un pupitru
7 sept.
Buget record de 5% din PIB pentru Apărare și achiziții prin programul SAFE. Ce a decis CSAT după o ședință de 3 ore
Ultimele știri
07:07
O victorie destul de colosală
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu 2 miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
06:46
Nu purtați aceste haine în avion! Avertismentul specialiștilor
06:35
Rusia a reluat atacurile cu drone asupra Kievului, după ce pauza ordonată de Vladimir Putin a expirat
TRENDING
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
7 sept.
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
7 sept.
Val de aer tropical în România, apoi răcire cu ploi și vijelii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 7-20 septembrie 2026
7 sept.
Horoscop 8 septembrie 2026. Berbecii au șansa de a înțelege care dintre relațiile din mediul de la serviciu contează și ar trebui să fie protejate
O cabină de duș realizată din faianță maro, din duș curge apă fierbinte și ușa de sticlă este aburită
06:29
Cât durează un duș perfect. Răspunsul experților
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un avion de pasageri care zboară printre arțarii de toamnă din pădure. Vedere de jos
7 sept.
Destinațiile preferate de români pentru ultima vacanță din lunile calde din 2026. Spania detronează Italia în topul căutărilor
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție - Imagine cu o tânără fericită, îmbrăcată cu haine groase, și viruşi stilizaţi pe fundal galben, în jurul ei, sugerând conceptul de imunitate puternică
7 sept.
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
default
24 aug.
Confort și siguranță în avion. Ce încălțăminte să nu porți când călătorești
De ce face frigiderul gheață. Sursă foto: Shutterstock
27 aug.
De ce face frigiderul gheață
Un colaj cu un castel restaurat
7 sept.
Castelul Mikó din Olteni, Covasna, replica transilvăneană a Palatului Élysée din Paris, restaurat și redat circuitului turistic cu ajutorul fondurilor europene
Arhiva foto
7 sept.
Ce spune Nicușor Dan despre bursele sociale și programul Masa Caldă: „Putem să tăiem din multe alte locuri”
Un polițist cu vestă antiglonț, în timp ce încearcă să deschidă ușa unei mașini de Poliție
7 sept.
Moldoveanul căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
Un avion Wizz Air, în timp ce decolează de pe aeroportul Otopeni
7 sept.
Concedieri colective la Wizz Air: peste 170 de salariați din bazele de la București, Iași, Cluj și Craiova ar urma să fie afectați - surse
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?