Cu toate că se iubesc de mai bine de patru ani, Iulia şi Răzvan Raţ au amânat până acum momentul în care vor deveni părinţi. Cei doi speră ca Sărbătorile de iarnă să le aducă în dar vestea că vor avea un bebeluş.
Cu toate că la echipa naţională lucrurile nu sunt tocmai fericite, fundaşul stânga al primei reprezentative, Răzvan Raţ, nu se poate plânge în privinţa vieţii personale. E căsătorit cu o frumoasă ucraineancă, pe nume Iulia, cu care trăieşte o poveste de dragoste de mai bine de patru ani. Cei doi s-au cununat doar la starea civilă în urmă cu doi ani, iar acum plănuiesc să-şi mărească familia. Fotbalistul este decis să devină tată, şi asta cât mai curând, mai ales că şi părinţii lui îşi doresc un nepoţel.
Se vor relaxa într-o vacanţă
“Eu şi Iulia ne-am propus încă de la începutul anului să devenim părinţi. Dar eu sunt de principiul că pentru asta trebuie să ai o perioadă mai relaxată, fără meciuri şi cantonamente. Aşa că vom concepe copilul la iarnă. Poate mergem şi într- o vacanţă, pentru că până acum nu am avut timp să facem asta”, a mărturisit fundaşul lui Şahtior Doneţk.
Are jucăriile pregătite
Raţ nu are de ce să-şi facă griji în privinţa “arsenalului” de jucării pentru micuţ. Fotbalistul are el însuşi o colecţie impresionantă de animăluţe de pluş, cu care şi-a decorat camera din casa de la Piatra Olt a părinţilor. Deocamdată, zecile de jucării sunt pregătite doar pentru vizitele pe care fotbalistul le face acasă.