Aseară, la Sevilla, Realul lui Mourinho a înregistrat a doua înfrângere din actuala stagiune a Primerei Division. Golul gazdelor a fost înscris în minutul doi de Trochowski.
”Mă preocupă echipa mea. Nu am jucat nimic cu Getafe, nimic cu Sevilla şi foarte puţin cu Granada. Mai mult decît punctele, în acest moment mă preocupă că nu am echipă”, a declarat după meci Jose Mourinho.
Barcelona s-a impus pe terenul celor de la Getafe, scor 4-1 şi este la a patra victorie din patru meciuri în campionat. Golurile oaspeţilor au fost înscrise de Adriano Correia, Messi de două ori şi David Villa.