Ecuatia era teribil de simpla. Realul n-avea voie sa nu castige, Bayer-ul n-avea voie sa se predea. La batalie s-a plecat in pasi egali, echilibrati. Cu toata povestea trecutului pe umeri, Madridul s-a instalat din inertie in teritoriul dusman si totul parea in grafic, mai ales ca Raul se trezise rapid cu numele pe tabela. Dar n-a ramas mult timp solo pe ecranele Glasgowului, pentru ca Lucio si-a facut de cap prin apararea mica a unei mari echipe, izgonind mugurii infiripati ai deznadejdii germane. Insa la 1-1, scor periculos in spaniola, Zinedine Zidane, omul cu picioare de aur, a omorat ca un sadic Liga si Leverkusenul la un loc. Mingea a venit de undeva, din cer, iar „Zizou”, parca neatent, a comis un sacrilegiu in plus, lovind din prima.
Desi asa ceva nu se face, desi golurile nascute pe calapod de geniu ar trebui scoase in afara legii, franco-algerianul e absolvit de orice vina. Datorita lui, am vazut si noi cum o finala de 90 de minute se poate juca foarte bine si in 45, cum o istorie se poate comprima perfect, esential si la vinclu in doar o secunda de fotbal. Restul explicatiei, e clar, tine de gravitatie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.