Antrenorul Mircea Rednic crede ca a descoperit formula succesului. Conform algoritmului tehnicianului dinamovist, Claudiu Niculescu (foto) va marca la Xanthi.

Rednic nu stie inca pe cine va folosi in atac. In schimb, stie cine va marca! “Cine a fost rezerva a dat gol meciul urmator. A stat Claudiu pe banca, in meciul urmator, cand a intrat, a dat gol. A fost Ganea rezerva, partida urmatoare a dat patru goluri. Etapa trecuta, cu UTA, a inscris Danciulescu de doua ori dupa ce fusese rezerva. Ce mai, am atacanti de cinci stele!” Contra aradenilor, Niculescu a luat din nou loc pe banca. Rednic e sigur ca acesta va marca in partida de azi cu grecii. Actionarul Vasile Turcu e si mai optimist: toti cei trei atacanti vor inscrie!

“Cainii” si-au luat si talismanul la Xanthi. Initial, presedintele LPF, Dumitru Dragomir, trebuia sa mearga cu Steaua la Kiev. S-a sucit, pentru ca “in Ucraina este frig si eu am „boala prezidentiala”. Seful Ligii nu a mai dat nici un pronostic. Explicatia: “Prea le nimeresc pe toate si m-am saturat”.

Amintindu-si de plecarea cu peripetii a Stelei spre Kiev, cand aeronava “militarilor” s-a intors pentru ca avea un geam fisurat, antrenorul Mircea Rednic a dezvaluit ca lui ii este frica de mult sa zboare, de cand il ducea Mircea Lucescu cu nationala in turnee prin America de Sud.


Xanthi – Dinamo


Azi, ora 19.00, in direct la TV Sport


Xanthi: Pizanowski – Papadimitriou, Korsos, Quintana, Wisio – Barkoglou, Labriakos, Maghradze, Manso – Zuela, Vryzas. Antrenor: Ianis Mazurakis.
Rezerve: Malarz – Torosidis, Antzas, Paviot, Messera Olisadebe, Viveiros.

Dinamo: Matache – Blay, Moti, R. Stefan, Pulhac – Margaritescu – Ze Kalanga, Tames, C. Munteanu – Ganea, Danciulescu. Antrenor: Mircea Rednic.
Rezerve: Moss – L. Goian, Pascovici, Mihut – Ropotan, D. Serban, Predescu – Niculescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.