Fostul fundaş stelist, Laurenţiu Reghecampf, va ocupa postul de manager sportiv al echipei Universitatea Craiova, anunţă site-ul oficial al grupării din Bănie
Clubul oltean precizează că George Biţă va deţine postul de antrenor principal, iar antrenor secund va fi Valentin David, responsabil şi cu pregătirea portarilor.
Conform surselor, se pare însă că Reghecampf va fi antrenor interimar al echipei însă va ocupa funcţia de manager sportiv pentru că nu are licenţă.
Conducerea clubului Universitatea Craiova l-a suspendat din funcţia de antrenor pe olandezul Mark Wotte, după meciul pierdut cu Internaţional Curtea de Argeş din etapa a 30-a a Ligii I. De la acel moment, Eugen Trică şi George Biţă au asigurat conducerea tehnică a "juveţilor".