E 1-0 pentru Viola. Totul merge OK. Dar lui Lobont nu-i convine. Portarul Fiorentinei iubeste filmele thriller si incearca sa faca meciul mai interesant.


Face o greseala pe care nici macar copiii in curtea scolii nu o fac. “Pe “Artemio Franchi” se aude un “Nuuuu” prelung, ce rasuna pana in muntii din apropiere. Siena egalaza la prima faza de poarta! Eroarea fotbalistului roman este atenuata in minutele de prelungire, cand Pazzini marcheaza pentru 2-1. Fiorentina isi continua cursa pentru participarea in Liga Campionilor.


Lobont recunoaste: „Am gresit grav”


“Ca intotdeauna, a-tunci cand un portar face o prostie, eroarea este evidenta. Am gresit grav, tinand cont de faptul ca pana in acel moment am jucat acceptabil. Dar echipa a reactionat bine. In a doua repriza m-am concentrat si am avut doua interventii bune, iar in cele din urma am reusit sa castigam”, a afirmat Lobont, fapt care i-a inmuiat pe ziaristii italieni. “A recunoscut, iar asta e un lucru mare. N-a cautat alibiuri. Putea sa spuna ca a sarit mingea dintr-un smoc de iarba sau ca a fost orbit de soare, dar n-a facut-o. E un baiat sincer, printre putinii care stiu sa-si asume o greseala”, a scris editorialistul cotidianului “La Repubblica”.


Titularul nationalei  gafase si etapa trecuta


Desi golul s-a incasat clar din cauza sa, pentru Loby un mare ajutor a venit din partea lui De Canio, antrenorului formatiei adverse: “Lobont a adus victoria Fiorentinei. A fost decisiv. Daca nu era el, partida s-ar fi incheiat in favoarea noastra”. Nici Cesare Prandelli, tehnicianul Violei, nu l-a infierat: “Lobont e un jucator important pentru noi. Sa nu-l punem la zid”.


Site-ul fanilor, “violanews.com”, l-a notat pe internationalul roman cu 5 (“i-a oferit lui Vergassola golul egalarii pe o tava de argint”), iar agentia Datasport, cu 6 (“a gresit, dar s-a revansat in repriza secunda, cand a avut mai multe interventii bune”).


Etapa trecuta, Bogdan Lobont a gresit grav contra Parmei. A fost iertat de presa si de suporteri. Acum , a “comis-o” cu  Siena. Eroarea a fost uitata deja. Insa urmatoarea greseala ii va fi fatala lui Bogdan Lobont. Care ar putea ajunge, ca la Ajax, rezerva.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.