Nebăgat în seamă aproape de nimeni anul trecut, fotbalul austriac vrea să impresioneze o lume. De la naţionala care se bate cu Franţa pentru un loc la mondialul african până la echipele de club care atacă Europa League, Austria caută să redevină o forţă în fotbal.

Înaintea lui Euro 2008, 10.000 de fani semnaseră o petiţie pentru ca naţionala lor să se retragă din turneu, motivul fiind lipsa de valoare. Acum lucrurile sunt schimbate radical. Naţionala austriacă a reuşit să urce 35 de locuri în clasamentul FIFA, de pe locul 105, pe care se afla în iunie 2008, pe 70. Progresul a fost reliefat şi de rezultatele obţinute în faţa finalistelor ultimului Mondial, un 2-2 cu Italia, într-un amical, şi 3-1 cu Franţa în actuala campanie de calificare.

Fotbalul austriac dă semne de revenire şi la nivel de club: patru echipe din “ţara valsului” sunt calificate în grupele Europa League. Rezultatele naţionalei şi ale echipelor de club se răsfrâng asupra cotei de piaţă a jucătorilor: Aranautovici a ajuns la Inter pentru 9.000.000 €, iar Hoffer a fost cumpărat de Napoli cu 4.000.000 €.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.