Gabriel Tamaş a trecut de la extaz la agonie şi înapoi, la extaz, pe parcursul a trei meciuri consecutive. Fundaşul de 25 de ani a fost erou după golul marcat în derby-ul cu Steaua (1-0), s-a văzut deposedat de banderola de căpitan al lui Dinamo după gafa de cascadorii râsului din meciul cu Oţelul (0-1) şi a redevenit eroul “câinilor roşii” după meciul de aseară cu Sturm Graz (1-0).

Dincolo de intervenţiile excelente din apărare, Tamaş are marele merit de a se fi aflat la locul şi în momentul potrivite în careul austriecilor. În minutul 80, în urma unui corner respins slab de gazde, internaţionalul român a prins un trasor cu dreptul, imposibil de parat de portarul lui Sturm. A fost execuţia care a încununat superioritatea lui Dinamo, care avusese alte trei goluri anulate pentru ofsaiduri mai mult sau mai puţin discutabile.

O victorie absolut meritată a “câinilor roşii”, care au reuşit să evite egalarea la ultimele asalturi ale austriecilor.

Borcea s-a îndrăgostit de galben-negru

Cristi Borcea (foto), directorul executiv al lui Dinamo, crede că victoria de la Graz se explică şi prin echipamentul galben-negru purtat de jucătorii lui Bonetti, acelaşi în care au reuşit “miracolul de la Liberec”. “Sunt foarte fericit. Este o victorie mare. În deplasare dovedim o capacitate unică de a câştiga în acest echipament galben-negru care ne poartă noroc”, a spus oficialul “câinilor”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.