A jucat şi-n curtea Stelei, dar a rămas perceput ca un rapidist. Cu patru sezoane petrecute în Giuleşti, încheiate cu titlul de campion, Robert Niţă speră la o victorie contra rivalei Steaua. Altfel, spune el, şansele giuleştenilor la un loc de Europa League sunt compromise.

Libertatea: Ce deznodământ vezi în derby-ul de duminică?
Robert Niţă: Sper să câştige Rapidul, să se vadă o creştere în joc după venirea lui Andone, orice alt rezultat îi scot din cursa pentru Europa League.

Ce simţeai înainte de un derby cu Steaua?
A fost şi va rămâne un meci al orgoliilor, în care nu contează locurile din clasament. Din punctul meu de vedere, te simţi cu adevărat fotbalist, presiunea, trăirile şi jocul pe care îl practici, nu le întâlneşti la nici un alt meci.

A fost vreodată vorba de blat?
Nu s-a adus niciodată în discuţie, e practic un meci în care fiecare jucător îşi doreşte victoria. De la cel mai tânăr suporter şi până la femeia de serviciu, toată lumea trăieşte la maxim, nu poţi trânti un asemenea meci.

Ce părere ai despre Andone?
E bun, dar nu magician, are nevoie de timp. Are nevoie de-o pregătire de vară, să vadă jucătorii, să decidă la fiecare în parte ce mănâncă între două antrenamente. Dacă o bate pe Steaua, tot ce are de făcut de acum încolo îi va fi mai uşor. Jucătorii vor căpăta încredere în el, suporterii îl vor încuraja, îi va fi mai uşor să implimenteze ce vrea la echipă.

De unde vezi meciul?0-244557-rapid.jpg
Cu siguranţă de la tribuna a II-a. Tribuna oficială este pentru oamenii îmbrăcaţi la costum, eu stau lângă “familia mea”.

Poţi face o comparaţie între fotbalul de la noi şi cel vietnamez?

Din punct de vedere al infrastructurii , din păcate, Vietnamul este peste România. La nivelul lor din campionatul intern, primele cinci echipe ar face faţă în Liga I. Toţi spun că vietnamezii sunt sălbatici, dar realitatea este alta.

Amendat cu 1.000 de euro că a scandal contra Stelei
Pe vremea când evolua la Pandurii, într-un meci contra Rapidului pe Giuleşti, Robert Niţă s-a îndreptat spre galeria echipei gazdă să scandeze împotriva Stelei. După meci, oficialii gorjeni l-au amendat cu 1.000 de euro:“S-a întâmplat pe finalul partidei, când m-a schimbat nea Hizo, iar galeria m-a chemat să scandez “clasica”. După meci, s-a trezit un stelist de prin LPF să ceară clubului Pandurii să fiu amendat. Clubul a luat atitudine, am plătit amenda, chiar dacă cei din galerie, prin vocea lui Gigi Corsicanu, au insistat s-o achite ei”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.