Antrenorul italian Roberto Mancini (49 de ani) şi-a reziliat astăzi contractul cu clubul turc de fotbal Galatasaray Istanbul, iar printre cei care ar putea să-l înlocuiască se află şi românul Mircea Lucescu (68 de ani).Roberto Mancini mai avea încă doi ani de contract cu Galata, dar, în urma unei discuţii cu conducătorii clubului, a decis să-şi rezilieze înţelegerea. Plecarea antrenorului italian a fost confirmată de site-ul oficial al grupării ”Cim Bom Bom”. Potrivit presei din Turcia, pe lista înlocuitorilor lui Mancini se află Mustafa Denizli şi Mircea Lucescu!”Il Luce” a mai antrenat Galata în perioada 2000-2002 şi a câştigat cu ”galben-roşii” un titlu (2002) şi o Supercupă a Europei (2000).