Rodion Cămătaru mizează pe România în jocul cu Spania. ”Putem învinge”. Avem bilanț pozitiv cu campioanele mondiale pe teren propriu

Comentează

Reprezentativa de fotbal a României dispută joi, de la ora 21.45, pe Arena Națională, un meci infernal în preliminariile Euro 2020 contra Spaniei, campioana mondială din 2010.

De-a lungul istoriei, tricolorii le-au făcut zile fripte, pe teren propriu, campionilor mondiali: 6 victorii, 8 egaluri și doar 3 înfrângeri.

Știm, Spania vine la București ca mare favorită. Așa a venit mereu, dar nu ne-a învins niciodată la noi acasă.

Tătărușanu și compania trebuie să știe însă că la fel au mai venit la București și Anglia și Italia, campioane mondiale și ele, dar au plecat învinse 2-1, în preliminariile CM ‘82, respectiv 1-0, în preliminariile CE ‘84.

Golurile lui Marcel Răducanu, Anghel Iordănescu și Loți Boloni sunt în cartea de istorie cu litere de aur.

De altfel, naționala României s-a dovedit o nucă tare acasă și pentru alte campioane mondiale. Uruguay, Germania, Argentina și Franța n-au câștigat în România, fie că a fost vorba de meciuri amicale sau oficiale.

Doar Italia ne-a învins de trei ori, la București: 0-1 într-un amical disputat în 1939, 0-1 în prelimininariile CE ’68 și 0-2 în preliminariile CM 2002.

Rodion Cămătaru, 61 de ani, fostul atacant al naționalei României, care învingea, în 1983, cu 1-0, Italia, campioană mondială en-titre, îi încurajează pe tricolorii lui Contra.

”Meciurile contra unei campioane mondiale îi face pe jucători să se concentreze mult mai mult. Chiar dacă decalajul valoric este foarte mare, cred că România poate învinge Spania. Și un egal ar fi bun. Nu trebuie să pierdem. Băieții trebuie să joace ca o echipă unită.

Din păcate, nu mai avem un jucător ca Balaci sau ca Hagi care să decidă meciul printr-o execuție fantatiscă. Am încredere în capacitățile de antrenor ale lui Cosmin Contra”, a precizat fosta Gheată de aur a Europei, pentru Libertatea.

Rodion Cămătaru

Cămătaru a continuat: ”Noi, cu Italia, am făcut un joc fantastic. Mircea Lucescu ne-a pregătit extraordinar din toate punctele de vedere. Visam noaptea adversarii. Eram buni și dornici de afirmare. Pe vremea aia echipele românești de club erau puternice. Craiova era în semifinalele Cupei UEFA, la ora meciului cu Italia”.

România nu poate juca pozițional cu Spania. Trebuie să ne organizăm defensiv și să încercăm să marcăm pe contraatac. Pușcaș ar fi o soluție în atac. Seamănă cu mine: puternic, forță de pătrundere, joc aerian”
Rodion Cămătaru

”Aștept cu nerăbdare meciul cu Spania, pentru că n-am mai jucat niciodată cu 55.000 de spectatori în tribune. Cu mai multă încredere ne putem califica la Euro 2020” - Ianis Hagi

17 meciuri a disputat România pe teren propriu contra campioanelor mondiale: 6 victorii, 8 egaluri, 3 înfrângeri

Spania are trei campioni mondiali în lot

Naționala Spaniei, trei titluri europene și unul mondial în palmares, sosește azi la București. Ibericii aterizează pe aeroportul Băneasa și au cerut să fie preluați de autocar direct de la scara avionului.

În lotul convocat de selecționerul Robert Moreno sunt trei campioni mondiali: Sergio Ramos, Sergio Busquets și Jesus Navas. România și Spania s-au întâlnit de 16 ori. Bilanțul este egal: 5 victorii, 6 egaluri, 5 înfrângeri. Ultima partidă acasă, 0-0 în 2016, la Cluj-Napoca.

România contra campioanelor mondiale pe teren propriu

Uruguay (1930, 1950)

1-0, amical, București, 19 iunie 1966

1-1, amical, București, 29 februarie 2012

Italia (1934, 1938, 1982, 2006)

0-1, amical, București, 11 iunie 1939

0-1, prelimininarii CE ‘68, București, 25 iunie 1967

3-3, amical, București, 17 iunie 1972

1-0, preliminarii CE ‘84, București, 16 aprilie 1983

1-0, amical, Sibiu, 29 martie 1989

0-2, preliminarii CM 2002, București, 24 martie 2001

Germania (1954, 1974, 1990, 2014)

1-0, amical, București, 22 noiembrie 1967

5-1, amical, București, 28 aprilie 2004

Anglia (1966)

0-0, amical, București, 6 noiembrie 1968

2-1, preliminarii CM ‘82, București, 15 octombrie 1980

0-0, preliminarii CM ‘86, București, 1 mai 1985

Argentina (1978, 1986)

0-0, amical, București, 5 martie 2014

Franța (1998, 2018)

2-2, preliminarii CM 2010, Constanța, 11 octombrie 2008

0-0, preliminarii CE 2012, București, 6 septembrie 2011

Spania (2010)

0-0, amical Cluj, 27 martie 2016

Lotul Spaniei:

Portari: David De Gea (Manchester United), Kepa Arrizabalaga (Chelsea), Pau Lopez (AS Roma)

Fundași: Jose Gaya (Valencia CF), Jordi Alba (FC Barcelona), Dani Carvajal (Real Madrid), Mario Hermoso (Atletico Madrid), Unai Núñez (Athletic Bilbao), Sergio Ramos (Real Madrid), Diego Llorente (Real Sociedad), Jesus Navas (Sevilla FC)

Mijlocași: Dani Parejo (Valencia CF), Sergio Busquets (FC Barcelona), Thiago Alcantara (FC Bayern Munchen), Saul Niguez (Atletico Madrid), Rodrigo Hernández (Manchester City), Suso (AC Milan), Fabián Ruiz (SSC Napoli), Pablo Sarabia (Paris Saint-Germain), Dani Ceballos (Arsenal)

Atacanți: Rodrigo Moreno (Valencia CF), Paco Alcácer (Borussia Dortmund), Mikel Oyarzabal (Real Sociedad)

Echipa probabilă a României

Tătărușanu – R. Benzar, Chiricheș, Dr. Grigore, Toșca – Anton, R. Marin – C. Deac, Stanciu, Grozav - Keșeru

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
seismograf inregistrand activitate seismica
07:14
Cutremur în România vineri dimineață, 18 septembrie. Ce magnitudine a avut seismul
Femeie în armata
07:00
Comandantul unității militare care a cerut favoruri sexuale unei subalterne atacă la Înalta Curte decizia de condamnare cu suspendare. Victima: „Voia să-l las să mă atingă”
MONDEN
Laurette
10:28
Cum se simte Laurette după mai bine de 30 de operații: „Sunt cu plaga deschisă la picior”
Anca Dumitra
09:35
Anca Dumitra, imagine rară cu băiatul ei la împlinirea vârstei de doi ani. Asemănarea uluitoare dintre actrița din „Las Fierbinți” și fiul ei: „Ești darul meu divin”
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
08:35
Calendarul votului din parlament pentru Guvernul Mureșan
Arhiva foto
Exclusiv
08:28
Ce se va întâmpla dacă Guvernul Mureșan este respins: „E posibil să asistăm la un circ în care Grindeanu e foarte supărat acum, dar scenariul e deja scris”
Ultimele știri
10:56
Țările cu cele mai murdare plaje din lume, pe care ar trebui să le eviți pentru vacanța din 2027: „Se simte un miros de alge marine descompuse”
10:36
Phoenix Media a lansat HEPI, primul instrument de AI creat în România pentru piața de Digital Outdoor. Cum optimizează reclamele de pe panouri
10:34
Oana Roman, pusă la pat de un virus. Vedeta a ajuns la spital pentru investigații, iar medicii i-au pus perfuzii. „Pe Isa nu o las aproape de mine”
10:34
Pentru prima dată în istorie, 58.000 de tone de motorină au ajuns în România din Albania și Tunisia. De ce caută țara noastră combustibil tot mai departe
TRENDING
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
17 sept.
Horoscop 18 septembrie 2026. Balanțele este bine să separe mesajul de felul în care le este transmis, chiar dacă nu le convine
o pizza cu salam, busuioc și cașcaval se află pe o masă de lemn, cuprinsă de lumina caldă a lămpilor din interior
08:09
Titlul de „Cea mai bună pizzerie din lume” nu mai aparține Italiei. Unde se mănâncă pizza cea mai bună din lume în 2026
Colaj: un hotel cu piscina si tobogane// niste sezlonguri arse de soare cu saltele aruncate
08:05
O familie a plătit 4.000 de euro pe o vacanță în Grecia, dar s-a întors acasă cu trei zile mai devreme: „Nu vă pot spune cât de rău a fost”
Peretele unei camere
06:50
Cum să alegi culoarea potrivită pentru pereți: „Regula 60-30-10”
Femeie cu bancnote de euro în mâini
05:50
Problemele cu banii îmbătrânesc creierul: „Resursele mentale sunt redirecționate către aceste griji imediate”
Câștigătorul premiului de 1000000 de lire sterline la loterie mai are doar câteva ore pentru a-și revendica premiul, dacă a pierdut biletul. Sursă foto: Facebook /My Richmond.
17 sept.
Misteriosul câștigător la loterie este căutat de toată lumea. Mai are doar o zi la dispoziție pentru a revendica 1.000.000 de lire sterline
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
o mână care ține câteva bancnote de 10 euro, roșii și galbene
06:59
Un român a încercat să mituiască un polițist pentru a scăpa de o amendă de 8.300 de euro, după ce a încălcat grav regulile de trafic, în Italia
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
17 sept.
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
Rezultatele Loto 6/49 din 17 septembrie 2026. Care sunt numerele câștigătoare extrase azi. Foto: Loteria Română
17 sept.
Rezultatele loto din 17 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan