Finalist la ediția din acest an a turneului de Grand Slam de la Wimbledon, Roger Federer se bucură de o mare popularitate la Londra. În această dimineață, elvețianul și-a făcut antrenamentul pe unul dintre terenurile secundare aflate între Arena Centrală, terenurile numărul 2, 3 și 12.
În jurul suprafeței cu iarbă s-au adunat mai muți privitori decât la un meci obișnuit disputat acolo. Toată lumea i-a făcut fotografii elvețianului și i-a urmărit fiecare mișcare. Ploaia a întrerupt, însă, antrenamentul. Cu toate acestea, Roger Federer nu a părăsit incinta imediat, ci a dat câteva autografe. Apoi, el a plecat spre zona jucătorilor din All England Club Lawn Tennis and Croquet.
Cum admiratorii s-au îngrămădit să-l salute și să-i facă fotografii, oamenii de ordine au făcut un culoar pentru ca elvețianul să poată înainta. A fost nevoie de o gardă de corp formată din cinci oameni pentru ca el să poată trece prin mulțime.
Roger Federer va disputa mâine, în jurul orei 16.00 (ora Bucureștiului), finala cu Novak Djokovici.