Turneul de la Roland Garros a mai făcut o victimă cu nume greu. Favoritul numărul 4, Roger Federer, a fost eliminat în optimi de finală de letonul Ernest Gulbis, locul 17 în clasamentul ATP. A fost un meci dramatic, care s-a decis după setul decisiv. Federer a câştigat primul set la tie-break, a câştigat un break în cel de-al doilea, dar, din acel moment, serviciul letonului a făcut diferenţa. 6-7, 7-6, 6-2, 4-6, 6-3 pentru leton, care îl va întâlni în sferturile de finală pe cehul Tomas Berdych. Gulbis consideră că victoria împotriva lui Federer reprezintă cea mai bună partidă din carieră şi admite că eliminarea elveţianului nemulţumeşte spectatorii parizieni. "A fost cel mai bun meci al carierei. Îmi pare rău pentru public, ştiu că voi toţi îl placeţi pe Roger Federer", a declarat letonul la sfârşitul partidei.Turneul din capitala Franţei a consemnat eliminarea primelor trei favorite din turneul feminin: Serena Williams, Na Li şi Agnieszka Radwanska.