Elvețianul Roger Federer a dat asigurări, sâmbătă, că va aborda US Open, ultimul turneu de tenis de Mare Șlem din acest an (28 august-10 septembrie), în plină formă după ce și-a tratat problemele de la spate, care l-au constrâns să renunțe la Mastersul 1000 de la Cincinnati.

„Mă simt cu adevărat bine, mai ales că mai am câteva zile în față înaintea primului meu meci din primul tur”, a explicat Nr.3 mondial într-o conferință de presă.

„Am avut două săptămâni după ultimul meu meci (finala Mastersului 1000 de la Montreal), deci am avut timp să mă refac”, a adăugat jucătorul elvețian, citat de Agerpres.

„În prima săptămână, eu m-am concentrat pe recuperare și am reluat antrenamentul. De câteva zile, am jucat mai multe seturi”, a precizat câștigătorul a cinci titluri în 2017, între care Openul Australiei și Wimbledon.

Roger Federer, gata pentru US Open, după ce a renunțat la Cincinnati

După înfrângerea de la Montreal, Federer (36 ani) a renunțat să participe la Mastersul 1000 de la Cincinnati, evocând dureri de spate.

La revenirea la US Open, după absența din 2016 datorată unei accidentări, Federer va debuta în fața speranței americane Frances Tiafoe, nr.71 mondial, în vârstă de 19 ani.

CITEȘTE ȘI: LIVE TEXT România – Armenia, preliminariile CM 2018 (vineri, 1 septembrie, ora 21:45, TVR). Antrenamentul de duminică, de la Mogoșoaia, e deschis publicului

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.