Momentan, anunță Romanian Drift Community, două dintre cele cinci runde programate în 2017 vor fi comune, urmând ca sezonul sa fie deschis cu o rundă pe circuitul de la Mariapocs, iar bătălia finală să se dea la București în luna octombrie în cadrul unui eveniment grandios.

La al doilea an de când a fost declarat oficială probă sportivă, driftul românesc face un nou pas. „Anul trecut a fost unul extraordinar, impactul a fost foarte mare doar dacă ne gândim că la cele 5 etape au asistat nu mai puțin de 80.000 de spectatori. Cu siguranță, anul acesta ne dorim să depășim acest prag și să venim cu lucruri noi, așa cum este acest acord. Practic, rundele de la Mariapocs și București vor conta atât pentru campionatul nostru, cât și pentru cel ungar. Este un plus mare fiindcă ridică valoarea ambelor competiții, iar battle-urile vor fi foarte interesante”, a declarat Denis Manea, președintele Comisiei de Drift din cadrul Federației Române de Automobilism.

Românii și ungurii se unesc pentru un super campionat de drift: etape în Ungaria, Casa Poporului și pe masivul Rarău

Pe lângă etapele de la circuitul Mariapocs (13-14 mai) și București (23-24 septembrie), programată la Casa Poporului Campionatul Național de Drift va mai programa alte trei competiții pe pista veche a aeroportului din Iași (3-4 iunie), la Maritimo Mall din Constanța (15-16 iulie) și pe masivul Rarău (5-6 august). Romanian Drift Community, clubul organizator al campionatului, anunță că anul acesta prezența internațională va fi mult mai numeroasă decât în 2016, atunci când au participat piloți din 6 țări. „Cu siguranță, pe lângă unguri, vom avea din nou mulți piloți din Bulgaria. De altfel, anul trecut, primele două locuri au fost ocupate de bulgari. De asemenea, au confirmat deja prezența piloți din Cehia, Turcia, Polonia și Ucraina”, a mai afirmat oficialul.

80.000 de spectatori au fost prezenți anul trecut la etapele din Campionatul Național de Drift

“Driftul este într-o direcție bună și ne dorim să transformăm România într-un pol profesionist al acestui sport la nivel european”, Denis Manea, președinte Comisia de Drift

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.