3907-124876-13zsolt.jpg

3907-124877-12.jpgCei 30 de infractori, din care fac parte Sandor şi Gyözö (reţinuţi de poliţie) şi Sztojka (încă de negăsit) încercau să răzbune un conflict pe care l-au avut în trecut cu B. Ferenc. Ei l-au căutat pe acesta în barul “Skorpio”, dar nu l-au găsit pentru că, întâmplător, B. Ferenc se afla undeva în Veszprem, în plină stradă. Acolo, B. Ferenc intrase într-un conflict chiar în seara respectivă cu un oarecare R. Zsolt. Motivul, unul stupid: primul l-a lovit cu brutalitate, după ce îi oprise maşina în plină stradă, dintr-o simplă distracţie.

N-au dat de Ferenc şi l-au înjunghiat pe handbalist

R. Zsolt s-a plâns la poliţie şi aşa B. Ferenc a ajuns să stea o oră în arest, după care i s-a dat drumul. În acest timp, grupul l-a aşteptat în zadar pe B. Ferenc în “Skorpio”. Întâmplarea a făcut ca Marian să se afle la locul nepotrivit în momentul nepotrivit. “Ce s-a întâmplat mai departe e numai vina lui B. Ferenc şi a poliţiei, care l-a lăsat liber în trecut. Criminalii erau atât de porniţi pe bătaie încât nu ar fi plecat din discotecă până nu ar fi cauzat probleme. Românul a murit în locul rivalului meu”, susţine R. Zsolt.

Altfel, Sztojka Ivan, unul dintre suspecţii căutaţi pentru uciderea lui Cozma s-ar afla deja în Italia. 

 

CITEŞTE ŞI ARTICOLELE:

Luase licenţa cu 10!

«Ne-am fi logodit de Paşte»

Drumul plângerii

«De ce să mai trăiesc fără el?»

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.