Mutu a revenit pe teren ieri, după o pauză de 63 de zile cauzată de o accidentare la genunchi. Integralist în deplasarea cu Siena, atacantul român a marcat un gol, în victoria obţinută de Fiorentina, scor 5-1.
Fiorentina a dominat autoritar partida şi s-a impus cu scorul de 5-1, graţie reuşitelor lui Kroldrup (5), Santana (28), Gilardino (36 şi 67) şi Mutu (80), golul oaspeţilor fiind marcat de Maccarone (84, din penalty). Integralist la oaspeţi, atacantul român a avut o evoluţie ştearsă în prima repriză, însă şi-a pus amprenta în partea a doua, când a reuşit să şi înscrie. Mutu şi-a făcut astfel un frumos cadou cu două zile înainte de împlinirea vârstei de 31 de ani.
“Briliantul” a primit nota 7 din partea site- ului violanews.com, care a apreciat buna condiţie fizică pe care a demonstrat- o românul. La gazde, Paul Codrea a fost integralist. În altă ordine de idei, ieri s-au împlinit 10 ani de la debutul lui Adrian Mutu în Serie A (Inter - Perugia 5-0).