Universitatea Craiova şi-a reluat ciclul de pregătire, intrând în cea de-a doua săptămână a primului stagiu centralizat de la Belek, Turcia.

De dimineaţă, juveţii s-au antrenat pe terenul din imediata vecinătate a hotelului unde sunt cazaţi. S-a început cu o alergare uşoară şi câteva exerciţii de stretching. Apoi s-a optat pentru un antrenament funcţional, în care sania, hamul şi paraşuta au fost din nou în prim-plan. Preparatorul fizic Cornel Blejan a coordonat pregătirea jucătorilor, în vreme ce Sorin Cârţu, Emil Săndoi şi ceilalţi membri ai staff-ului tehnic au supervizat modul în care exerciţiile erau executate.

În ultima parte a şedinţei de pregătire, Emil Săndoi a împărţit lotul în trei echipe şi s-a jucat pe teren redus, în sistem fiecare cu fiecare. În cadrul exerciţiului de antrenamentului, la un duel aerian, Andrei Sin a primit o lovituă la nas. Jucătorul a primit îngrijiri pe marginea terenului, apoi a fost transportat la spitalul din Antalya. Deşi accidentarea nu este gravă, ca măsură de precauţie, staff-ul medical al Universităţii a decis ca Sin să se întoarcă în ţară pentru investigaţii suplimentare, informează site-ul oficial al echipei, csuc.ro.

După-amiază, de la ora 17.00, alb-albaştrii vor avea un antrenament preponderent tehnico-tactic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.